Târg de veşminte preoţeşti, la Romexpo

„MODĂ”.. Veşminte sfinte, icoane, clopote şi candelabre, catapetesme, scaune bisericeşti şi cărţi religioase puteţi vedea şi cumpăra de la Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB).

La evenimentul care se des fă şoa ră, de joi până sâmbătă, la Romexpo, vor fi prezentate obiecte bisericeşti din Austria, Italia, Germania, Grecia, Bielorusia, Ucraina şi România. Atelierele de veşminte vor prezenta îmbrăcămintea completă pentru episcop, care poate ajunge până la 8.000 de euro, şi pe cea de preot, al cărei preţ se ridică la 4.000 de euro.