JUMĂTATE de ȚARĂ, PARALIZATĂ de VREMEA REA

Vremea rea le dă bătăi de cap autorităților! Şapte trenuri de călători au staționat temporar în gările Siculeni (Regionala Braşov), Grădiniţa şi Cozna (Regionala Iaşi) şi unul între Cozna şi Grădiniţa, din cauza unor copaci doborâţi de vânt pe şinele de cale ferată, în timp ce echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează pentru îndepărtarea lor.

În același timp, în Haghita, circulaţia feroviară este întreruptă în zona localităţii Livezi - Ciuc după ce un brad a căzut pe calea ferată, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.  Potrivit sursei citate, două trenuri staţionează în gara Siculeni, respectiv trenul 1540 Braşov-Iaşi şi 5208 M.Ciuc -Mărăşesti, scrie Agepres. 

Blocurile au probleme și ele 

La Sibiu, ca urmare a fenomenelor meteo nefavorabile, izolaţia unui bloc din municipiul Mediaş s-a desprins. Pompierii au fost chemaţi de locatarii după ce izolaţia din polistiren s-a desprins de la etajul nouă. Tot astăzi o salcie s-a prăbușit din cauza vântului puternic, dar din fericire nimeni nu a fost rănit. 

Reacția lui Carmen Dan

Carmen Dan a anunțat că la nivelul ţării, sunt afectate de ninsori 12 localităţi, cu probleme în alimentarea cu energie electrică, şi, de asemenea, sunt înregistrate drumuri blocate ca urmare a căderilor de zăpadă şi a vântului care suflă şi cu viteze de până la 90 de kilometri la oră. „Astăzi ne-am confruntat cu ninsori serioase în judeţele de munte care se aflau sub avertizare meteorologică (...) Am avut vânt puternic şi avem în continuare. Faptul acesta a condus la căderi de arbori pe anumite drumuri naţionale şi judeţene, fapt ce a afectat şi traficul rutier. La nivelul ţării, până acum, efecte ale ninsorii şi viscolului sunt înregistrate în 12 localităţi, iar acestea constau fie în probleme cu alimentare cu energie electrică, fie în căi rutiere blocate sau închise. Important este că nu sunt persoane în pericol şi nici nu au fost astfel de cazuri pe parcursul zilei, nu sunt înregistrate localităţi izolate. (...) Suntem pregătiţi şi pentru astfel de situaţii”, a declarat Carmen Dan, duminică, la Antena 3. 

Vremea rea și zilele următoare

Conform ANM, duminică (29 octombrie) şi luni (30 octombrie), în zonele montane, vântul va sufla tare, rafalele vor depăşi 80...90 km/h, iar pe creste 100...120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m şi se va depune strat consistent de zăpadă. 

Totodată, pentru nordul, nord-vestul şi centrul ţării este în vigoare, tot de la ora 10:00, un Cod galben de vânt intens, disconfort termic şi precipitaţii mixte.  Până luni noaptea la ora 23:00, intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 şi 70 km/h şi local 75...85 km/h. 

Valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece, mai spune sursa citată.