ȚARA care iese de sub influența lui PUTIN și intră în cea mai selectă zonă a Europei
- Raluca Florescu
- 2 ianuarie 2015, 11:01
Lituania este, de ieri, cel de-al 19-lea membru al zonei euro, după ce, din rândul țărilor baltice, Estonia a adoptat moneda unică în 2011, iar Letonia în 2014.
„Aderarea marchează simbolic etapa finală a integrării în Uniunea Europeană şi reprezintă securitatea noastră, nu doar economică ci şi politică", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, citat de Mediafax.
Aderarea la zona euro este o nouă etapă în desprinderea țărilor baltice de influența sovietică, chiar dacă se preconizează o creștere a prețurilor
Ţările baltice au pus capăt ocupaţiei sovietice în anii ’90 și au aderat la UE şi NATO în 2004. Potrivit unui sondaj publicat în noiembrie de banca centrală, 53% dintre cei 3 milioane de lituanieni susţin adoptarea euro şi 39% sunt împotrivă.