Tango? Ada Falcon, "mica bijuterie argentiniană" | VIDEO
- Roxana Roseti
- 17 august 2011, 14:02
Când spui tango, spui Argentina. Banal. Când spui tango, spui Ada Falcon, împărăteasa tangoului!
O atingere, o mişcare, un parfum, muzica momentului ori a unei noi tinereţi. Poate că într-o asemenea conjunctură s-a născut, pe 17 august 1905 Ada Falcon. Pentru că altfel n-ar fi devenit împărăteasa tangoului! Aşa fost supranumită, după ce debutul a alintat-o drept "mica bijuterie argentiniană".
A cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântăreaţă de tango din Argentina! Vă închipuiţi că nu a trecut mult până când acest "cea de-a treia" a dispărut la o suflare de tango, spulberat fiind de vulcanica Ada.
În cazul ei, veni, vidi, vici capătă conotaţia a fost, a trăit, a cântat. O viaţă petrecută în ritm de tango, dar şi în ritm de lux, bijuterii scumpe, vile de vis, relaţii turbulente cu bărbaţi fermecători, scandaluri şi faimă.
Pare coktailul perfect pentru o viaţă scurtă şi înecată în depresii sau alcool. Iată însă că Ada s-a încăpăţânat să trăiască până în anul 2002. Tango! <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/kS_aU_QiYmM" height="349" width="600"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/Qky-Vq8NXOw" height="349" width="600"></iframe>