Tânărul ars și transportat în Belgia, în stare gravă!

Tânărul ars și transportat în Belgia, în stare gravă!

Tânărul ars în explozia de la Piatra Neamț și care a fost transportat în Belgia se află în stare gravă. Doctorii nu au putut să-l opereze. Conform Sorinei Pintea, are 50% șanse să supraviețuiască.

“Acum cinci minute am primit ultimul raport. Şansele sunt 50 - 50. Nu a putut fi operat, doar curăţate plăcile, pentru că starea lui este foarte gravă, dar medicul care îl ţine sub observaţie este optimist în ceea ce îl priveşte, deşi starea lui este foarte gravă”, a declarat Sorina Pintea.  După ce a fost rănit în explozie, tânărul a ieșit pe propriile picioare din apartament, până în fața blocului, de unde a fost preluat de o ambulanță. La Spitalul din Iași, medicii au făcut toate eforturile pentru a-l stabiliza, iar apoi au decis să-l transfere la un spital din Belgia.  Comunitatea românilor din Belgia a început o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta familia tânărului ars în explozia de miercuri, de la Piatra-Neamţ, ca să poată fi lângă acesta, la Charleroi. Unul dintre iniţiatorii campaniei, Cornel Radu-Loghin, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj urmatorul mesaj: "Căutam cazare în Charleroi, cât mai aproape de Grand Hôpital De Charleroi - I.m.t.r., Rue de Villers 1, 6280 Loverval, Belgium! Această cerere este pentru tatăl lui Alexandru Băiaşu, tânărul de 29 de ani, victimă a incendiului din Piatra Neamţ, transferat ieri la acest spital. În acest moment, domnul Ionel Băiaşu a primit o cameră la subsolul spitalului, o cameră folosită de medicii de gardă dar este o soluţie temporară. Va trebui să fie acolo, alături de Alexandru, săptămâni bune de acum înainte. (...) Vom publica periodic ce donaţii s-au făcut, cu păstrarea confidenţialităţii datelor personale a donatorilor", a scris Cornel Radu-Loghin.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News