Tânără cercetată penal pentru că nu a predat autorităților o sumă de bani pe care a găsit-o pe stradă
- Iulia Moraru
- 19 septembrie 2022, 20:26
O tânără din Botoșani este acum cercetată penal de autorități pentru că nu a predat suma de 10.000 de lei pe care o găsise pe stradă. Banii aparțineau unui bărbat în vârstă de 52 de ani.
O tânără a găsit suma de 10.000 de lei în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani și în loc să predea banii autorităților, i-a păstrat. Acum, fata este cercetată penal, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Banii au fost pierduți de un bărbat în vârstă de 52 de ani, care îi ținea într-o mapă.
„Din cercetări, a rezultat faptul că aceasta, la data de 17 septembrie 2022, în timp ce se afla în zona Pieţei Centrale a observat, pe sol, lângă un autoturism, mai multe bancnote, pe care şi le-a însuşit pe nedrept. Banii aparţineau unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Coţuşca, căruia i-au căzut din mapa în care îi păstra”, a menționat purtătorul de cuvțnd al poliției.
Tânăra a restituit banii bărbatului într-un final, însă acum este cercetată pentru săvârșirea comiterii infracțiunii de însușire a bunului găsit, potrivit digi24.ro.
Incident similar petrecut în Târgu Mureș
Un incident similar a avut loc luna în Târgu Mureș, când o tânără și-a însușit suma de 21.800 de lei pe care a găsit-o într-un bancomat. La mai bine de o lună, polițiștii au cerut ajutor să o găsească și au dat-o în urmărire zilele trecute.
Suma de bani fusese depusă de o persoană la un bancomat, însă ca urmare a unei tranzacții eșuate, de care nu și-a dat seama, banii au rămas blocați. Ulterior, o tânără a găsit banii în bancomat și i-a luat pe nedrept, fiind cercetată acum pentru aceeași faptă, „însușirea bunului găsit”.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mureş au deschis un dosar penal şi au dat publicităţii fotografia tinerei, surprinsă de camerele de supraveghere.
Imediat după, tânăra în cauză s-a prezentat la sediul poliției.
„Persoana în cauză s-a prezentat la sediul I.P.J. Mureș, în continuare polițiștii efectuează verificări în vederea lămuririi situației de fapt”, a informat Poliția Mureș, informează Știrile ProTV.