Cine era tânăra de 19 ani, care a sfârșit tragic, omorâtă de un urs

Update 3. În urmă cu puțin timp, salvamontiștii au recuperat trupului tinerei din prăpastie. Din cauza terenului greu accesibil, acțiunea a fost una extrem de dificilă. Din primele informații, se pare că victima era din Iași și avea viză de flotant pentru București.

Update 2.„După estimările specialiștilor, discutăm de 8.000 de exemplare. Dincolo de aceste cifre, vedem în fiecare zi câte o știre cu un urs care ajunge într-un sat sau un oraș. Este cert că avem o problemă cu urșii din România. Am pus un document pe masa Comisiei Europene în acest sens. Voi propune un ordin Academiei Române privind prevenția. Am să revin cu un proiecte de lege care nu spune altceva decât că un urs care se apropie prea mult de o persoană sau de locuințe poate fi gestionat (n.r împușcat sau relocat. Relocarea nu dă rezultate.

Am contactat ANSVSA să aflăm dacă suferea de vreo boală ca să aibă acest comportament deviant. Era o femelă fără pui”, a spus ministrul Fechet.

Conform reprezentanților Salvamont, fata a fost atacată pe potecă.

„Colegii mei au coborât în prăpastie. S-a încercat extragerea trupului cu elicopterul, dar nu s-a putut. Colegii mei au început coborârea pe jos. (…) Este regretabil, fiind un traseu circulat de turiști”, au precizat cei de la Salvamont la Antena 3.

De asemenea, fostul ministru al Mediului a reacționat în urma tragediei, precizând că aleșii ar trebui să ia măsuri urgente în acest sens.

„Ne întrebăm câte persoane trebuie să mai moară, câte persoane trebuie să mai fie mutilate, câte persoane trebuie să ajungă la spital în urma atacurilor urşilor şi cât timp trebuie să mai treacă ca viaţa oamenilor să devină mai importantă pentru tot Parlamentul României decât viaţa unui exemplar de urs brun”, a spus Barna.

Acesta a subliniat că UDMR are un proiect de lege prin care vânătoarea ar putea fi reintrodusă.

Update 1. Victima a fost găsită moartă în râpa indicată de partenerul ei. În prezent, echipele de salvamontiști intervin pentru a scoate trupul neînsuflețit al tinerei, însă zona este nu este ușor accesibilă. Conform reprezentanților Salvamont Prahova, animalul sălbatic s-ar afla în apropierea cadavrului.

Știre inițială  O tânără de 19 ani ar fi fost atacată de un urs în Bușteni. În momentul în care animalul sălbatic s-a năpustit asupra ei, victima se afla pe traseul montan Jepii Mici. În urma unui apel inițiat de un turist la 112, echipele de salvatori au ajuns la fața locului.

Tânără atacată de urs

Apelantul le-a spus jandarmilor și salvamontiștilor că femeia ar fi fost târâtă de urs într-o prăpastie. Pentru căutarea victimei au fost mobilizate mai multe echipe de salvatori. De asemenea, elicopterul SMURD a ajuns la fața locului pentru a putea prelua victima atunci când va fi găsită.

Urs. Sursa foto: Arhiva EVZ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a emis și un mesaj RO-ALERT în staţiunea Buşteni. Locuitorii au fost anunțați că animalul sălbatic s-ar afla în apropierea zonei populate, arată News.

Continuă căutările

Apelantul a anunțat că partenera sa ar fi fost târg că într-o oră după de animalul sălbatic. Salvatorii continuă căutările pe traseul Jepii Mici.

„IPJ Prahova a fost sesizat de către un bărbat despre faptul că prietena sa, vârstă de 19 ani, a fost atacată de un urs și trasă într-o râpă. La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD.”, conform IPJ Prahova.

Bușteni. Tânără atacată de urs

Până la această oră, nu se cunosc informații legate de contextul în care a avut loc atacul.  Numărul atacurilor date de animalele sălbatice continuă să crească. În urmă cu cinci zile, un bărbat din județul Suceava a trăit momente de groază, după ce a fost atacat de un urs. Victima a intrat într-o pădure pentru a culege ciuperci și se afla în apropiere de Drumul Județean 209A, însă nu ar fi observat prezența animalului sălbatic. Cu toate că ursul  s-a năpustit asupra lui și i-a provocat mai multe răni, acesta a reușit să fugă și să se salveze.