Atunci când te tot faci frate cu dracu’ pentru a trece puntea şi asta începe să ţi se pară nu o regretabilă excepţie, ci lege de netăgăduit a succesului ce va să vină, ai nevoie să te tragă cineva de mânecă.
Atunci când goana după rating, tiraj sau "unici" devine necesitate absolută, scop unic de atins cu absolut orice preţ, e semn clar că lucrurile au luat-o razna.
Aceste gânduri le vor fi trecut prin cap, desigur, multor oameni normali care s-au uitat ieri, în jurul prânzului, la Realitatea TV, atunci când un news alert a anunţat, minute în şir, încetarea din viaţă a unui deputat român.
Atât că deputatul era în viaţă, fiind, e drept, internat în spital în stare gravă. Atenţie: degeaba te indexează google pentru că ai dat primul ştirea dacă aceasta e falsă!