Partea pierde din înțeles în favoarea întregului. Dar întregul însuși nu se resimte oare de această deficiență a părții?”, se întreba atât de sincer filosoful nostru Constantin Noica într-o perioadă tulbure și plină, în toate mădularele sale, de tensiunea aprigă a războiui. Dar probabil aceeași întrebare ne-o punem și noi astăzi, în miez de secol XXI, desființând prăpastia temporală dintre cele două lumi.

O întrebare ce trădează o frământare lăuntrică, ivită în lumea unei noi generații, în care schimbările, ideile, valorile și bucuriile sunt plămădite într-un chip distinct, strecurate în dimensiunea paradoxurilor.

Întregul ființei noastre este conceput de mici „fărâme de viață”, iar ceea ce contează cu adevărat este calitatea acestor părți care formează un ansamblu. Suntem împliniți în măsura în care ne valorificăm propria viață, în măsura în care îi găsim un Sens care să o definească. Ne împlinim existența, umplându-ne sufletele.

Departe de zbuciumul societății

Însă vârsta la care aceste întrebări se înfiripă cu efervescență în mintea și în inima omului este, fără îndoială, vârsta tinereții! Tânărul caută, se luptă, crește, cade și se ridică. El nu poate rămâne pe loc. Niciodată.

Iar în acest sens, există tineri care au răscolit toate colțișoarele acestei lumi, căutând căi neînregistrate pe hărțile existenței aparente, trecând dincolo de granița a ceea ce noi numim „firescul lumii contemporane”. Și, în sfârșit, au găsit un drum nebănuit, departe de zbuciumul societății, prin inima Carpaților, pe Valea Frumoasei, descrisă de Mihail Sadoveanu, în județul Alba Iulia. Aici, un loc clocotește Viața, în antiteza liniștii nepătrunse și a naturii ce binecuvântează împrejurimile. Aparent o mănăstire obișnuită, în adânc o taină. Izvor de neînchipuită Dragoste și univers al Regăsirii.

„Inima Tinerilor”

E mănăstirea Oașa, „Inima Tinerilor”, care an de an își deschide tot mai larg porțile spre a primi pe toți cei care doresc să îi calce pragul. Având la rădăcină pe „ bătrânul bucuriei”, părintele drag Teofil Părăian, Oașa organizează an de an tabere de tineri, oferind fiecărui suflet ostenit de căutări, răgazul unei regăsiri în el însuși, prin Dumnezeu. „Oașa ne ajută să ne înțelegem identitatea și să o potențăm”, spunea o studentă. Iar momentul culminant în care acest adevăr iese la iveală într-o lumină a frumuseții sincere este Tabăra de colinde, organizată în pragul Crăciunului. Acum două luni, în anul Centenarului, tinerii se strângeau din toate părțile României la mănăstirea Oașa, pentru a fi împreună la acest praznic al bucuriei Nașterii Domnului. Tabăra a luat naștere din dorința de a menține vie tradiția poporului nostru, care cuprinde, îndrăznesc să spun, cel mai bogat folclor din lume! Obiceiul colindatului este una din cele mai bătrâne ramuri ale sale, iar forța pe care acesta o transmite e incontestabilă.

Iubire, pace și împlinire

Așadar, adunați într-o sală împodobită tradițional, cu mese din lemn, cetini de brad și ștergare, cetele de tineri colindă până în miezul nopții la lumina lumânărilor, într-o atmosferă de bucurie sfântă, atemporală. Colindele au o adevărată notă de autenticitate și cuprind o paletă largă, fiind culese din toate regiunile țării, chiar și din Basarabia. Atmosfera născută în Ajun nu poate fi transpusă în cuvinte suficient de expresive! Iar acesta este doar începutul Crăciunului, deoarece a doua zi, după Liturghie, grupurile de tineri împreună cu câțiva părinți ai mănăstirii coboară la colindat prin diverse zone ale țării, pentru a împărtăși cât mai mult din lumina și bucuria dobândită acolo. Iubire, pace și împlinire. Trei cuvinte transmite tânărul care a participat cel puțin o dată în taberele studențești!

Dumnezeu a avut o lucrare prin părintele Teofil Părăian

E greu de exprimat ce înseamnă Oașa pentru noi, ce ne atrage, ce ne convinge. Cred cu desăvârșire că Dumnezeu a avut o lucrare prin părintele Teofil Părăian, care s-a continuat mai apoi prin ucenicul său, părintele Iustin Miron. Ce e Oașa de fapt? Oașa e o taină, un izvor de apă vie care îți dă acces la veșnicie încă de pe acum. Aici întâlnești firescul demult uitat în societate. La mănăstire, ajungi să te cunoști pe tine însuți, să descoperi comoara ce zăcea în tine, să-L cunoști , în esență, pe Hristos. Îndrăznesc să spun că ceea ce ne unește nu e nimic altceva decât o iubire sinceră, fiindcă aici la Oașa, obștea ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și ne-a convins că suntem o familie care nu se va stinge niciodată, atâta timp cât legăturile noastre se întemeiază pe credință, dăruire și sinceritate. Secretul constă în frumusețea irepetabilă a fiecăruia dintre noi, fapt întărit de cuvintele părintelui Teofil: „unitate în diversitate.”

În zilele noastre, tinerii trăiesc o criză de identitate și caută un sens al acestei vieți. De aceea, tot mai mulți dintre ei au venit la Oașa în căutarea sinelui pierdut și...l-au găsit. Sunt mulți care s-au convertit aici, multe schimbări radicale...fiindcă Oașa schimbă vieți!

An de an, numărul tinerilor crește, iar taberele se înmulțesc și ele! Dacă la început, taberele alături de părintele Teofil Părăian numărau maxim 50 de studenți, acum s-a ajuns la 200/ 300 de tineri dornici să cunoască tainele acestor activități!

 

Medicină, istorie, psihologie

Vara se organizează foarte multe tabere, originale în diversitatea lor. Cea mai veche dintre ele este tabăra națională, strâns legată de părintele nostru Teofil. Urmează taberele de adolescenți, tabăra internațională pentru românii din străinătate, taberele de muzică psaltică, de pictură și încă o tabără inovatoare, deosebită în esența ei, tabăra științifică, sub titlul de „Academia Munților”. Aceasta abordează un domeniu distinct în fiecare an: medicină, istorie, psihologie etc.

O zi obișnuită de tabără prezintă un program foarte complex și cuprinde o paletă largă de activități: treburi gospodărești, slujbe, repetiții de muzică, ateliere, conferințe și uneori, excursii pe munte.

Mi-am adus aminte un cuvânt pe care îl spunea mereu părintele Iustin înainte sa înceapă tabăra propriu-zisă. El obișnuia să urce cu noi pe munte și să discute liber despre ce va urma.

„Cel mai esențial lucru în tabără este că noi vă introducem în viața mănăstirii, vă oferim șansa să trăiți ca noi, împreună cu noi.” Am observat mai târziu că avea dreptate. Chiar așa se întâmplă! Tabăra la mănăstire îți oferă șansa să traiești un ritm de viață care bate armonios, ajutându-te să îți depășești propriile limite și să descoperi în tine puteri nebănuite! Aici te întâlnești cu un nou mod de a fi. Cât e de important să poți spune „ lasă-mă, frate, să te ajut!” sau „ hai să facem împreună!”. De ce? Pentru că așa e într-o familie și așa ne vrea Dumnezeu.

Scânteia care a reușit să aprindă sute de flăcări

Printr-o incursiune în timp, aș dori să vă înfățișez un fapt destul de curios. Cu toții știm că focul a fost descoperit cu foarte multă vreme înainte, de strămoșii noștri înaintați, care pe lângă ingeniozitatea de a aprinde flacăra, mai aveau ceva: convingerea că merită efortul. Au învins teama de a greși și de a produce accidente inevitabile, în favoarea beneficiilor pe care focul le oferea. Iar acum, gândiți-vă câte miliarde de focuri ard în toată lumea de la acea scânteie.

Asemenea minuni se întâmplă și la nivelul sufletului omenesc, iar pentru noi, Oașa a fost scânteia unei iubiri care a reușit să aprindă sute de flăcări în inimile tinere, arătându-ne că Dumnezeu este viu! Și mai mult decât atât, că El este Focul care nu se va stinge niciodată.

Dar știți în ce constă, de fapt, minunea? În faptul că orice flacără, indiferent cât de mică, emană Lumină, iar această Lumină se răsfrânge asupra tuturor.