Aproximativ 7.700 de studenţi din toată ţara se pot înscrie, până pe 11 iunie, pentru un loc într-o tabără gratuită la munte sau la mare, pentru această vară.
Cei care doresc să meargă în vacanţă trebuie să depună cererile la secretariatele facultăţilor la care studiază. De locurile gratuite vor beneficia tinerii care, după anul precedent de studiu, sunt integralişti. De asemenea, se va ţine cont de rezultatele obţinute de studenţi la învăţătură, de performanţele acestora în activitatea de cercetare, dar şi de implicarea lor în cadrul diverselor manifestări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive.
Secretariatele facultăţilor au obligaţia de a afişa, până pe 13 iunie, lista completă a beneficiarilor. Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor a repartizat locurile în tabere fiecărei universităţi de stat, în funcţie de numărul de studenţi finanţaţi de la bugetul statului. În acest an, 2.000 de tineri din toate centrele universitare vor putea opta pentru locuri de cazare în hoteluri aflate în Predeal, Sinaia, Zărneşti, Pârâul Rece sau Voineasa. Pe litoral, vor fi tabere în staţiunea Costineşti. Vacanţa oferită studenţilor are o durată de şapte zile, iar prima serie va începe pe 14 iulie. Mai multe detalii găsiţi la adresa www.agentiastudentilor.ro.