O operă de artă formată din 50.000 de piese colorează, de sâmbătă, cel mai tranzitat spațiu din Gara de Nord a Timișoarei, pasajul îngust care leagă peronul de parcare. Parte integrantă a conceptului curatorial dezvoltat de Maria Lind și Anca Rujoiu pentru Bienala Art Encounters 2019, aici a fost inaugurată lucrarea Souvenir de Syrie [Suvenir din Siria], un mozaic de dimensiuni impresionante care poate fi admirat în două ipostaze, diurn și nocturn.
Unele dintre lucrările ediției din acest a Bienalei Art Encounters an sunt activate în lunile premergătoare deschiderii oficiale a expoziției, eveniment care va avea loc în 20 septembrie.
Astfel, lucrarea lui Dan Acostioaei realizată pentru Bienala Art Encounters, este un mozaic care acoperă o latură a pasajului de la Gara de Nord din Timișoara, pasaj care face legătura între parcare și peron. Cu titlul Souvenir de Syrie [Suvenir din Siria], imaginea decupată a unei cărți poștale trimise de tatăl artistului din Siria, unde a lucrat ca inginer în vremea comunistă, a fost reprodusă într-un mozaic care conșine 50.000 de piese.
Transferând o amintire într-un loc străin, orice carte poștală este de fapt un suvenir. Imaginea idealizată a Siriei din lucrare, cu semnele convenționale ale antichității și ale exoticului, exemplifică, după cum subliniază criticul literar Susan Stewart, căutarea unei experiențe autentice, exprimată de orice suvenir, arată curatorii. Înglobată în contextul Gării de Nord, lucrarea lui Dan Acostioaei evocă și juxtapune diferite modele de migrație: mișcarea zilnică a navetiștilor, migrația forței de muncă locale către Occident înainte și după 1989 și valul recent de refugiați sirieni care caută azil în Europa.
”Lucrările lui Dan Acostioaei (n. 1974, Iași) provin din fascinaţia faţă de suprapunerile dintre relaţiile de consum, instituţionalizarea misticului și spectacularizarea politicului prin forme de reverenţă asemănătoare cu aceea a credinţei în transsubstanţiere. Discontinuitatea teritoriului cultural și contradicţiile duplicitare dintre spectacolul artei contemporane și angajamentul social se reflectă interogativ, cu ironie și autoironie, în scenografierea și coregrafierea unor asocieri care frizează absurdul”, arată reprezentanții Art Encounters.
Sursa foto: Art Encounters