Trei bărbați au pretins să sunt preoți și au reușit să obțină 80.000 de lei de la oamenii cărora le-au promis să le rezolvă problemele. Se foloseau de rețelele sociale pentru a-și face reclamă.
Polițiștii au descins în această dimineață la locuințele a trei bărbați din Ploiești suspectați de înșelăciune. Aceștia au reușit să păcălească sute de persoane. „Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, efectuează trei percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Au lăsat oamenii fără bani
Cei trei suspecți au pretins să sunt preoți și ar fi folosit rețelele de socializare pentru a păcăli oamenii. Susțineau că, prin intermediul rugăciunilor, le pot rezolva toate problemele, înclusiv cele financiare sau de sănătate. Nu își ofereau însă gratis serviciile. Cereau bani pentru așa-zisul ajutor. În total, în doar câteva luni ar fi reușit să obțină cel puțin 80.000 de lei. Anchetatorii cred că există și multe victime care nu au depus plângere.
„Suspecții le-ar fi promit victimelor că pot rezolva orice problemă, determinându-le astfel să plătească diferite sume de bani, pentru aceste servicii. Prejudiciul estimat în cauză este de 80.000 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La acțiune participă și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Gorj și Prahova, dar și polițiști ai serviciilor criminalistice Gorj și Prahova“, se mai arată în comunicatul de presă.
Cum să nu deveniți victime
Escrocii sunt inventivi și găsesc mereu metode să păcălească oamenii. Urmăresc să facă rost de bani rapid și profită de naivitatea victimelor. Polițiștii le recomandă oamenilor să nu ofere bani necunoscuților indiferent de promisiunile făcute de aceștia. Multe dintre înșelăciuni de derulează acum în mediul online, de la tombole false la oferte greu de refuzat. Escrocii se folosesc chiar de firme mari pentru a fi mai convingători. Oamenii legii ne recomandă să reclamăm orice situație ni se pare suspectă.