Sute de persoane la funeraliile lui Heath Ledger

Familia şi colegii de platou au participat astăzi la ceremonia de comemorarea a actorului decedat pe 22 ianuarie.

Celebrităţi, fani, colegi şi membri ai familiei au participat astăzi la sluja religioasă organizată în memoria lui Ledger. Cauzele decesului său au fost confirmate de ultimul raport al medicului legist: supradoză cu somnifere.

Tatăl actorului, Kim Ledger a ţinut să mulţumească tuturor celor care şi-au arătat sprijinul, dar a rugat presa să acorde intimitate familiei. Fosta logdnică a actorului, Michelle Williams, a participat şi ea la slujbă, însă nu a fost însoţită şi de fiica actorului, Matilda (2 ani).

La ceremonie au mai participat Cate Blanchette, regizorul australian Neil Armfield şi modelul Gemma Ward. Fiecare a ţinut un discurs de câteva minute. Slujba, care a durat 90 de minute, a fost deschisă de muzicianul Levi Islam care a interpretat un cântec tradiţional de înmormântare.

Comemorarea la care au participat sute de persoane a fost urmată de o slujbă privată, unde au avut acces doar 10 peroane, rudele cele mai apropiate ale lui Heath Ledgers. În cadrul acesteia a avut loc incinerarea trupului actorului decedat la finele lunii ianuarie.

Născut în 1979, Ledger a fost remarcat într-un serial de televiziune în care interpreta rolul unui surfer. Primul film important din cariera sa a fost "The Patriot" din 2000, în regia lui Mel Gibson. Punctul culminant a venit odată cu distribuirea sa în rolul unui cowboy homosexual, în filmul care i-a adus şi o nominalizare la Oscar, "Brokeback Mountain".

Ledger era considerat unul dintre cei mai importanţi actori australieni, alături de Blanchett, Nicole Kidman, Russell Crowe şi Hugh Jackman.