Două legi care se bat cap în cap dau mari bătăi de cap angajatorilor și angajaților.
Sute de mii de români aflați în șomaj au mari necazuri pentru că s-au trezit că sunt neasigurați la Casa Națională de Sănătate. Și asta în condițiile în care contribuțiile le-au fost plătite de angajatori.
Casa națională de Sănătate cere angajatorilor să depună din nou, declarații de corectare pentru fiecare salariat, iar specialiștii susțin că nu aceasta e problema, ci faptul că bazele de date ale Fiscului și Casei de Sănătate nu comunică, iar legile se contrazic. Cei de la ANAF nu au făcut niciun comentariu pe această temă, conform Digi 24.
„Nu pică nimănui bine să aibă o problemă de sănătate, să știe că este asigurat și să se prezinte la un centru medical pentru prim-ajutor și să fie refuzat pentru că niște instituții nu au colaborat foarte bine între ele și au scos de pe partea de asigurare medicală”, a declarat un angajator, pentru sursa citată. Mihai Sână administrează două terase, a avut 10 angajați care au intrat în șomaj tehnic, iar unul dintre ei a mers la doctor, dar s-a trezit că nu are asigurare.
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș i-a cerut să completeze încă o dată la ANAF documentul care dovedește că salariatul a intrat în șomaj tehnic și au fost plătite contribuțiile.
„Avem atâtea necazuri, avem atâtea probleme, avem atâtea lucruri pe cap, acum mai avem de completat și declarația 112. Nu este plăcut pentru nimeni, nici pentru contabil, nici pentru noi, nici pentru angajați. În primul rând, angajații sunt primii care suferă cel mai mult”, a mai afirmat Mihai Sână.
Cu această problemă se confruntă sute de mii de angajați din România. „Într-adevăr, pe perioada în care persoanele s-au aflat în șomaj tehnic, contribuțiile au fost plătite. Însă avem nevoie de o soluție și rapidă, și legală. Declarația 112, rectificarea declarației ar rezolva situația pe ansamblu și nu numai situația privind asigurarea de sănătate”, a afirmat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS.