Sute de mii de oameni au protestat din nou în Israel faţă de creşterea costurilor de trai | VIDEO

Sute de mii de oameni au protestat din nou în Israel faţă de creşterea costurilor de trai | VIDEO

Protestele sociale din Israel s-au intensificat, ieri, o dată cu participarea a peste 300.000 de manifestanţi la Tel Aviv şi în alte oraşe. Această mobilizare, cea mai importantă pe teme sociale din istoria Israelului, a demonstrat puterea unei contestaţii lansate cu trei săptămâni în urmă şi care, în loc să se diminueze, capătă o amploare mai mare.

Circa 300.000 de persoane au protestat și ieri în Israel, a treia sâmbătă consecutiv, faţă de creşterea costurilor de trai, transmite BBC.

Cea mai mare manifestaţie a avut loc la Tel Aviv, unde cel puţin 200.000 de oameni au ieşit pe străzi, potrivit poliţiei. Alte 30.000 de persoane au protestat la Ierusalim.

Într-unul dintre cele mai mari valuri de proteste înregistrate în ultimele decenii în Israel, manifestanţii au cerut Guvernului măsuri pentru a reduce costul întreţinerii locuinţelor şi mâncării. Mai mulți manifestanţi şi-au instalat corturi în centrul mai multor oraşe.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cursul precedentei manifestaţii, organizată acum o săptămână, peste 100.000 de perosane au defilat la Tel Aviv şi în mai multe oraşe ale ţării.

Arborând drapele israeliene, manifestanţii de la Tel Aviv au scandat ”Poporul cere dreptate socială”, ”Poporul împotriva guvernului”.

Într-o atmosferă de sărbătoare, manifestanții au desfăşurat bannere cu mesaje de solidaritate şi un imens afiş pe care era scris ”Aici este Egiptul”, o referinţă la primăvara arabă şi mişcarea de protest care l-a răsturnat de la putere pe preşedintele egiptean Hosni Mubarak. Fisuri în guvern Pe fondul acestor presiuni, apar și primele fisuri în guvern. Premierul Benjamin Netanyahu "trebuie să dea socoteală pentru politica sa şi să asculte vocile manifestanţilor, pentru că avem de-a face cu o revoluţie culturală, socială şi economică", a declareat preşedintele Parlamentului, Reuven Rivlin, membru al formaţiunii Likud, a lui Netanyahu.

Netanyahu a promis reforme în favoarea locuinţelor publice şi construirea de noi oraşe univesitare, pentru a calma studenţii. Premierul israelian a numit  deja, în această dimineață, o echipă economică, formată din miniştri, academicieni, experţi şi oameni de afaceri, care va analiza situația.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/3Cy6shEQTr0" width="425" frameborder="0" height="349"></iframe>