Sute de declaraţii mincinoase pentru a obţine subvenţiile la căldură

Aproape 800 de familii din municipiul Suceava au rămas fără subvenţii la căldură, după ce, în urma anchetelor sociale de angajaţi ai primăriei, s-a constatat că, în declaraţiile făcute pe propria răspundere, nu au fost trecute autoturismele pe care acestea le deţineau, faptul că aveau mai multe apartamente, afaceri, alte clădiri, terenuri de peste 1000 de metri pătraţi, venituri mai mari decât cele declarate.

Mulţi dintre sucevenii în cauză, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi, nu se vor alege cu dosar penal şi nici nu vor avea de returnat bani, pentru că neregulile au fost descoperite înainte de intrarea la plată a dosarelor.

Există însă familii care au beneficiat de subvenţii la căldură pentru două-trei luni de iarnă şi acum trebuie să returneze banii primiţi sau să fie executate silit, dacă refuză să plătească.

Pe lângă asta, cei care au completat în fals declaraţiile pe proprie răspundere şi au beneficiat de subvenţii se vor alege cu dosar penal.

În 2008, aproximativ 15.000 de suceveni primeau subvenţii la căldură, iar astăzi, odată cu noile criterii de acordare a acestor ajutoare băneşti, numărul a ajuns la circa 5000.