Dragoș Iancu a fost victima unui fault extrem de dur într-un meci Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt disputat luna trecută. După analiza comisiei, Valentin Țicu, cel care a produs accidentul îngrozitor, și-a aflat pedeapsa care întrece orice decizie luată într-un caz similar până acum.
După ce i-a provocat o fractură deschisă de peroneu lui Iancu, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a suspendat pentru 16 etape pe Valentin Țicu. Acesta a mai primit și o amendă de 10.000 de lei, parte din această suspendare record.
Pedeapsă record pentru Valentin Țicu
Vizitat de Țicu la spital, Dragoș Iancu a afirmat că l-a iertat pe jucătorul celor de la Petrolul. Fotbalistul celor de la FC Hermannstadt a fost operat cu succes și speră să se întoarcă la antrenamente la începutul anului viitor. El a primit o prelungire a contractului, iar salariul i-a fost mărit.
În acest an mai sunt programate doar 9 etape de SuperLiga, astfel că fundașul stânga al prahovenilor va reveni pe teren în 2024. Există și posibilitatea ca Petrolul să facă recurs și suspendarea fotbalistului să fie sensibil diminuată.
Clubul Petrolul nu este mulțumit cu această suspendare
Claudiu Tudor, oficialul celor din Ploiești, este nemulțumit de rezultatul Comisiei de Disciplină, și anunță că va acționa prin intermediul unui recurs:
„Sancțiune foarte dură, vom face recurs! Este un jucător care nu trebuie să se lase de fotbal pentru un incident în care Vali nu a avut intenție. Nu a vrut să-i facă rău jucătorului de la Sibiu.
Am spus clar, e o decizie foarte dură, nu vom accepta, pentru că n-a vrut să intre la rupere. Încă n-am apucat să vorbim cu Vali, îl las să se liniștească, probabil, a receptat în plin decizia comisiei. Ne așteptăm să se înjumătățească suspendarea la apel, așa ar trebui”, a declarat Claudiu Tudor, președintele Petrolului, pentru GSP.ro.
Dragoș Iancu consideră că pedeapsa este mult prea mare, fiind de părere că cei de la Comisie încearcă să ofere un exemplu pentru viitor prin această suspendare:
„Mi se pare puțin cam dură suspendarea lui Vali. Mi-e greu să comentez prea mult, dar poate că a fost așa și pentru a se da un exemplu. Mă gândesc. Nu știu! Sper să fie și el OK, să treacă peste asta.
Noi avem o relație bună, nu trec două zile fără să vorbim. Sunt bine cu recuperarea, decurge totul bine, cred că în cantonamentul de iarnă voi fi cu echipa. Sunt bine și cu moralul, le mulțumesc celor de la FCSB că mă ajută”, a declarat acesta pentru publicația amintită anterior.
Clubul la care este legitimat i-a plătit intervenția chirurgicală, 25.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro).