Aproximativ 90 de persoane suspecte de terichineloză au fost interanate, în ultimele trei zile, la secţia de Boli infecto-contagioase a Spitalului Judeţean din Satu Mare.
Este vorba despre persoane din mai multe localităţi din zona oraşului Carei, dar şi din Satu Mare, care au declarat că au consumat cârnaţi afumaţi şi carne tocată produse de societatea Agrofieni Foieni.
Directorului Autorităţii de Sănătate Publică Satu Mare, Dorina Dragoş- Guran, a precizat că a început o anchetă epidemiologică în acest caz. Acesta a adăugat că persoanelor internate le-a fost administrat un tratament specific şi simptomatic.
Deşi reprezentanţii secţiei de boli infecţioase spun că, la această există un stoc de medicamente suficient pentru pacienţii deja existenţi, conducerea spitalului a solicitat creşterea numărului de medicamente, de teama extinderii bolii.
De asemenea, conducerea ASP a transmis o notă către medicii de familie prin care li se recomandă să acorde atenţie persoanelor care se prezintă cu astfel de simptome şi să le îndrume spre secţia de Boli contagioase pentru efectuarea primelor analize şi stabilirea diagnosticului.
Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Satu Mare, Corneliu Ceică, a afirmat că verificările începute la societatea din Fieni, încă de la anunţarea primelor cazuri de trichineloză, au fost extinse în privinţa perioadei de preluare a cărnii de la abatorul din Baia Mare, mergându-se până la începutul lunii mai.
Inspectorii sanitari şi sanitar-veterinari au sigilat carmangeria societăţii din Foieni, cât şi cele două magazine de vânzare, fiind pusă sub sechestru cantitatea de 1.255 de kilograme de produse din carne. De asemenea, s-a reuşit recuperarea unor cantităţi de produse din carne de la cetăţenii internaţi şi trimise la analize.
(17:50)