Sunt mulți autori care nu respectă granițele dintre genurile literare, narațiunile lor devenind un melanj între policier, SF, fantastic, fantasy.
Astfel de scrieri le oferă o mai mare libertate de mișcare, imaginația lor de creație nemaifiind încorsetată decât de rigorile pe care ei înșiși le stabilesc.
În acest sens îmi aduc aminte cu plăcere de Fredric Brown – în urmă cu ani i-am tradus romanul „Noaptea lui Jaberwock”, o ficțiune și cu suspans, și cu umor, în care acțiunea de tip detectivistic se desfășoară pe un tărâm al supranaturalului, urmărind aventurile unui jurnalist și editor de gazetă dintr-un orășel unde, de obicei, nu se întâmplă nimic.
În paginile sale din „Cel-cesimte”, Teodora Matei împletește și ea cu abilitate o intrigă polițistă cu o desfășurare uneori fantastică a întâmplărilor, realizând un cocteil savuros. Glisarea din planul realului în cel al neobișnuitului e stăpânită cu multă precizie. De aceea, cititorul acceptă cu ușurință convenția pe care o propune, ca și cum aceasta ar fi ordinea firească a lucrurilor într-un univers paralel cu al nostru, un spațiu ce merită să fie cercetat cu luare-aminte.
Ne puteți urmări și pe Google News
Eroul ei – un „profiler” – contribuie decisiv la anchetele polițiștilor întreprinse pentru aflarea unor criminali odioși sau explicarea unor fenomene paranormale. La început, investigatorii nu-i acordă niciun credit și îi socotesc inutilă prezența pe ștatul de plată. Cu timpul, însă, pe măsură ce Andi Comănescu izbutește să ofere elemente prețioase pentru depistarea ucigașilor, folosindu-se de calitățile lui excepționale, el devine o persoană indispensabilă în secția de poliție unde a fost repartizat.
Teodora Matei scrie dezinvolt, cu fraze scurte, nervoase, fără multe înflorituri stilistice, imprimând astfel un ritm alert relatării. N-are umor, în schimb multe pasaje din cartea sa exprimă o cuceritoare sensibilitate de poet. Calea pe care merge – dacă va mai continua să scrie în această manieră – merită să fie urmărită.
Recomandările noastre
