Hristos a Înviat!
Irina Stroe: Omul prezentului, un om deseori împrăștiat în gânduri, în simțire, dezordonat și rătăcit de el însuși, are nevoie să revină pe Cale, e un om flămând, chiar daca nu e conștient de starea sa. Un om însetat de izvorul reîntoarcerii la inima sa, la Cerul din el.
S-a dorit să se vadă partea neagră a acestei perioade tulburi, s-a exacerbat mult, s-a indus panica, spaima.
În prag de Înviere a Domnului, când primim Lumina pentru a o dărui, nu împărți ( frumos spune părintele Petre Marel Suciu, că “Lumina are aceeași fire; ea nu se împarte, nu se desparte, nu se schimbă și nu se amestecă”), să coborâm din turnul izolării om de om, impusa izolare, pentru a cunoaște, afla și înțelege cum au trăit oamenii simpli și demult părăsiți, uitați și izolați de societate( nu doar de acum, pe vreme de pandemie Covid). Cum au resimțit ei acest și mai crunt val, de intrare în carantina a omeniei și a demnității?
Aureliu, tu și toate sufletele Neamunit din țara nu ați resimtit izolarea de ordin fizic în această perioadă. Pentru că organizația a derulat permanent multe acțiuni de voluntariat. Dar cum ați perceput de pe teren, fiind mereu printre oameni, deznădejdea, bucuria, lacrima și zâmbetul deopotrivă, emoția primirii darului vostru și de cuvânt, nu doar a celui în alimente, produse sanitare și cărți întăritoare în credință?
Aureliu Surulescu: Să spun drept, cel mai mult în această perioadă ne lipsesc îmbrățișările, deși am mai “furat” câte una la cei dragi. Oamenii sunt speriați, au intrat - din păcate - în malaxorul media, speriați de evenimentele prezentate și știrile venite din alte tări. E normal . Omului îi este frică de moarte, paradoxal, deși este prima certitudine pe care o are în viata. Moartea.
Încercăm să ajutăm nu numai prin împărțirea alimentelor, medicamente etc... hrana pentru trup. Am pus în acele pungi și câte o carte duhovnicească, hrană pentru suflet, iar prin discuțiile cu ei, la telefon sau din pragul ușii, am purtat în gând dorința și bucuria de a a-i încuraja, să vadă și speranță și nădejde dincolo de toate, să primească și hrana pentru spirit. Trupul se îmbolnăvește și din lipsa de soare, de dragoste, de bine...
Românii noștri, oamenii simpli, sunt umili. Unii ne “aleargă” cu “atenții” pe scări, alții plâng, alții, mai speriați, stau la distanță și ne sună apoi să ne multumească. Cer este că toți, la unison, simt bucuria de a se întâlni om cu om, nevoia de a primi și o veste sau un cuvânt de bine. Trist în această ecuatie este faptul că acestor oameni le-a fost luată nu doar libertatea de zi cu zi, dar și speranța. Noi le vom aduce din fiecare cât putem.
Până la urmă “ NEAMUNIT “ este o stare de spirit.
Irina Stroe: În această perioadă, poate aidoma altor ceasuri din istorie, s-a arătat că “ortodoxia este atât dragoste cât și luptă”, dar o luptă cu noi însine și că o credință fără fapte, o ortodoxie vlăguită de puteri nu este ceea ce căutăm. Acesta este glasul la unison al sufletelor ce cresc în grădina Neamunit.
Aureliu Surulescu: Lupta este în primul rând cu neputințele noastre, cu lipsa de dragoste și puțina credință. De aici se instaurează frica și imperiul ei. Imperiul fricii nu este stăpânit însă de niște “ curajoși”, nu . Ei sunt vicleni. Orice rază de Lumina îi va pune la colț.
“ Și Lumina luminează întunericul și întunericul nu a cuprins-o”. Ortodoxia nu este numai spiritualitatea neamului românesc. Este identitatea noastră și trebuie, ca de multe ori în istorie, să luptăm pentru ea.
Irina Stroe: Îmi vin în minte cuvintele Părintelui Paisie Aghioratul: “Un vagabond este mai bun decât un creștin prefăcut. De aceea, nu de un zâmbet, de o dragoste prefăcută este nevoie, ci de un comportament firesc, nu de răutate și prefăcătorie, ci de dragoste și sinceritate.“ Sunt zile de pace, de lumina, de bucurie, de lecții asumate și integrate pentru toate cele care vor urma. E un timp de tihnă. Ar trebui să fie.
Însă suntem obosiți, parcă mai obosiți ca niciodată, după atâta ședere și izolare impuse. Lecția acestui răstimp îngăduit de Dumnezeu, de “pauză” avea ca rost cercetarea de sine, pentru fiecare dintre noi. Dar pentru orice creștin ortodox, cuibul inimii e unit prin legământ de Cer cu Casa Domnului, Biserica. Aceste ceasuri, însă, au dus însă, paradoxal, la reclădirea Bisericii în chiar sufletul omului. Cum percepe omul de rând ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, prin ochii tăi cum s-a văzut re-zidire?
Aureliu Surulescu: “Iadul este gol și toți diavolii sunt aici” spunea, în “ Furtuna”, William Shakespeare. Cum știi că e gol și-s toți aici?! N-ai tihnă. N-ai pace, n-ai așezare. Și iată, ei, cei care ar fi trebuit să ne poarte de grijă, ne-au închis cetațile din care luptam întreit cu acest “ rău”. Biserica. Cum să ai tihna?! Le-am redeschis în case, nici nu știu ce au stârnit acestia. Oamenii plâng. Și asta e realitatea. Nu înțeleg. Dar lacrimile lor nu vor rămâne nemângâiate. Am dat peste cadre militare în rezervă, nu voi da nume, dar foarte importante, aflate la o vârstă considerabilă, peste profesori sau oameni simpli, zilieri. Toți cu poveștile lor în care, iată, pronia ne-a alăturat la capitolul “ eroi necunoscuți”. Nici nu știu cine suntem și nu vor afla și nici nu contează. Pentru un drept Hristos va salva un oraș. Asta contează. Vă spun că în România domnesc: deznădejdea, răutatea și dezbinarea. Aici intervenim și noi, să mai pansăm, cât se poate, în micro. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în macro.
Voi fi scurt în cele întâmplate. Majoritatea ne-au zis: “Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
E suficient. Știm că, iată, avem aceeași rădăcină cu acești oameni. Acum noi suntem tulpina și trebuie să grijim de vlăstare. O altfel de Treime în acest “ copac al vieții”. Poate nu întâmplător se tot taie păduri în România și iau calea străinătății în același timp cu bărbații români, cu femeile noastre. Vedeti... dispar copacii. Dispare și populația. Haiducii luau calea codrului pentru că acest codru era frate cu românul. Ne-am cam trădat fratele și el cade răpus, iar noi...
Irina Stroe: “În momentele grele din istorie am știut să fim uniți, am știut să strângem rândurile și am știut să arătăm ca suntem un popor care știe să renască din propria cenușă.” Ceea ce a ajutat această țară să supraviețuiască a fost mereu întoarcerea la obârșii, la rădăcini. Nu e vorba de populism, ci de patriotism, de naționalismul trăit curat, just și sănătos. Suntem un stat prieten cu SUA, suntem stat membru UE, România are un dialog frumos cu toate statele lumii. Privim cu lacrimi în ochi producțiile cinematografice ale Hollywood-lui, în care istoria poporului american, devenit reper pentru multe state, e nedezlipit prezentată de puternice mesaje de unire, de menținere vie a legăturii cetățeanului american cu rădăcinile istoriei lui, fie ea și de câteva veacuri. “God bless America!” nu mai este demult doar un îndemn, este resimțit ca un imn-rugăciune pentru acel popor. Noi suntem aici de milenii. Ni se injectează frica de a ne asuma, iresponsabilitatea și se instaurează pas cu pas un curent de rușine de a mai recunoaște cine suntem. Naționalismul atât de elogiat la alții, poate ne-declarat oficial- state- reper pentru democrația pe care, pare-se, noi nu o avem, dar ei o au, nu este permis și Aici a fi trăit, la noi.
Aureliu Surulescu: Recunosc că, stând în America, în Israel sau Turcia, am admirat modul în care își promovează aceste popoare valorile și cultul eroilor. Îndrăznește să dai foc sau să arunci steagul SUA la gunoi, să vezi ce pățești. La noi, îl calcă în picioare în direct la TV, flutură zdrențuit pe clădirile instituțiilor oficiale sau este dispus greșit în recepții oficiale, etc... Asta pentru că la conducerea acestui stat nu sunt oameni care iubesc cu adevărat cele trei culori. E o declarație politică pe care mi-o asum.
Cele 3 culori nu sunt doar un element cromatic care reprezintă un pixel pe o hartă. Ele sunt repere naționale, reprezintă toată istoria noastră, identitatea, jertfa, speranța , viitorul
Iar ei își bat joc de ele. De ce?! Din lipsă de cultură națională, lipsă de dragoste și lipsă de Dumnezeu. La judecata finală, vom fi judecați cu neamul. Să ia aminte “ aleșii”, pentru că vor da socoteală. Toți vom da. Frica despre care vorbești, Irina, vine pe un fond de slăbănogire a credinței. În Dumnezeu, în aproapele nostru, în sine , în stat , în tot ce ne înconjoară. Atunci ți-e frică. Când nu știi pe cine și pe ce te poți baza. Deci, nu ai ÎNCREDERE. Eh, sufletul acestui Cuvânt îl reprezintă un altul: CRED. Când ți-ai pierdut credința , pierzi tot. Cum poți trăi fără încredere?! Și iată, nu ai încredere în nația ta, în destinul nației tale, dar nici în destinul tău în cadrul nației tale. Atunci începi să cauți vinovați, fără să te uiți la tine; și găsești vinovat pe oricine crede în nația sa, în destinul nației și al lui în cadrul nației. Consideri că ei sunt vinovați pentru că nu se pot integra în noul tău sistem din care valorile naționale lipsesc. Atunci apare acest conflict. Și, după cum observi, este din ce in ce mai acut. Totodată, a-ți iubi și a avea încredere în nația ta și în destinul ei nu înseamnă blamarea altor nații. Dumnezeu a pus talanți în toate națiile și vor da socoteală toți. Noi să ne îngrijim de ai noștri să nu fim “ Sluga cea vicleană și leneșă” . Stiți ce a pățit?! I s-a luat talantul și a fost dat altuia. Atenție!!!
Irina Stroe: Mi-a atins inima un îndemn către conștiințe: să încetăm să mai fim populație și să începem să fim un popor, un Neam. Cum vezi tu și tinerii din jurul tău, Aureliu, acești pași ai reconfigurării ca Neam? Totul trebuie să înceapă cu omul, nu cu instituțiile. Dar mai simt românii romanește? Mai cred în rădăcinile lor? Și le mai cunosc? Re-cunosc? Călătorind mult printre oameni de generații , profesii diferite, din toate colțurile tării, din sate și din orașe, ne poți da un puls al ființării omului simplu?
Aureliu Surulescu: Neamul este transcendent. Populația este cea cea pe care o vedem în piață strigând eliberarea lui Baraba și răstignirea lui Hristos.Totul pornește de la educație. De la cultură. Opoziția dintre cultura și credința e periculoasă, cultura însemnând, cum zice Băncilă, cult. Ideea este ca știinta, arta, etc, s-au îndepărtat de credința, slujind rațiunea în sine și comoditatea/utilul , adică moartea, cum zice Petre Țuțea. Noi nu ne cunoaștem nici istoria, dar nici cultura, iar fără o cultura solidă, suntem destinați pieirii ca neam. Nu “ România “ ca nume trebuie să ne intereseze. Neamul.
Prin neam, mergem mai departe. De aceea pe primul loc este neamul, apoi țara în sine, patria, ca noțiune îngrădită de granițe, care după cum vedem, se schimbă. Neamul rămâne același. Este sufletul Patriei . Acum, să vedem cum se raportează românii la neam. Total greșit. Nu-l conștientizează . Nu știm cine suntem, după cum ziceam. Dragostea de neam, fără cunoașterea sa, nu este altceva decât o manifestare stearpă.
Sunt “ patrioți” care nu știu strofele principale din imnul de stat.. asta ne spune tot. Inclusiv ne raspunde la întrebarea: de ce în România nu exista o politica de stat, un plan de țara, un scop național. Suntem un popor fără un Ideal ! Neamul, însă, stie care este acela și strânge rândurile în acea direcție. Pentru asta facem tot ce facem astăzi și dăm înapoi lui Dumnezeu timpul dăruit, energia, resursele dăruite nouă.
Ne rugam ca Învierea Domnului , chiar dacă se vrea a fi umbrită de acest val de restricții și măsuri luate de vremelnicii conducatori, să fie la fel de strălucitoare și Luminoasa ca întotdeauna, pentru că, revenind la certitudinile din viața omului, spuneam la începutul dialogului nostru, ca prima certitudine este faptul ca vei muri. Ei bine, cea de-a doua certitudine este Învierea. A Înviat Hristos, așa va învia și neamul românesc cel care crede în Sfânta Învierea Sa, pentru asta suntem și ne rugăm.
Deci, fața la Icoană, mintea-n iad și sufletul în Cer, pentru a putea spune cu credință:
HRISTOS A ÎNVIAT !
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!