SURPRIZELE VREMII de 1 Decembrie! PROGNOZA METEO

Pe 1 Decembrie, vremea se va menţine în general închisă, cu precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi va fi în răcire în special în nord şi nord-est.

Ploile vor fi în extindere ca arie şi vor deveni moderate cantitativ în sudul, estul şi centrul teritoriului, unde se vor cumula în medie 15...25 l/mp. Începând cu orele serii în nordul şi vestul Moldovei vor predomina ninsorile, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, scrie Mediafax. 

La munte, pe parcursul zilei vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi izolat se va produce polei, apoi va ninge, local mai consistent în special în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice, iar noaptea şi în Moldova şi zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, mai ridicate în Dobrogea, până la 17 grade; minimele vor fi cuprinse între -2 grade în nord-vest şi 10...12 grade pe litoral. Temporar se va forma ceaţă.

În București, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal la această dată, dar închisă, cu nebulozitate compactă, persistentă. În prima parte a zilei trecător vor fi posibile ploi slabe, apoi va ploua continuu, moderat cantitativ, astfel că până la sfârşitul intervalului se vor cumula în jurul a 15 l/mp. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe timpul nopţii. Temperatura aerului va avea variaţii nesemnificative pe parcursul intervalului, maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar minima de sâmbătă dimineaţa va fi de 5...6 grade.

Tot la munte, vremea se va menţine în general închisă. Pe parcursul zilei vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi izolat se va produce polei, apoi va ninge, local mai consistent în special în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări  pe parcursul nopţii. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.