Surprize, surprize în finala emisiunii "Românii au talent"

Surprize, surprize în finala emisiunii "Românii au talent"

Ştefan Florescu, tânărul care jonglează cu mingea, ar putea fi un rival serios al favoritului de până acum, contratenorul Narcis Iustin Ianău, în marea finală programată în cea de-a doua zi de Paşte.

Start vot! Sâmbătă, după încheierea ultimei semifinale a emisiunii "Românii au talent", au fost deschise liniile telefonice pentru public, astfel încât susţinătorii celor 12 concurenţi intraţi în marea finală să-şi poată vota preferaţii.

Românii au talent - asta s-a demonstrat şi după încheierea celor patru semifinale. Mai departe au mers cei mai buni, aşa cum au fost ei văzuţi de telespectatorii care au votat.

Deşi, prin conceptul său, emisiunea încurajează doar evoluţia de pe scenă, în cazul favoritului celei de-a treia semnifinale, un tânăr care visa să fie fotbalist, povestea de viaţă pare să fi fost cea care a adunat voturi. Impresionaţi de sacrificiile pe care tânărul le-a făcut pentru a ajunge la preselecţie, telespectatorii s-au declarat fani ai jongleriilor cu balonul rotund, trimiţându-l pe Ştefan Florescu în marea finală.

Ediţia decisivă "Românii au talent" va avea loc a doua zi de Paşte. Luni, 25 aprilie, de la ora 20.30, cei mai talentaţi români vor trece prin mari emoţii şi vor trebui să impresioneze încă o dată publicul pentru a câştiga marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Susţinătorii concurenţilor au la dispoziţie două săptămâni în care să-şi voteze preferatul. Liniile telefonice se vor închide în timpul marii finale, urmând să fie redeschise după ce vor termina de performat toţi cei 12 finalişti. Premiul cel mare va ajunge la concurentul care va strânge cele mai multe voturi.

Ultimele două semifinale "Românii au talent" au adunat, fiecare, în faţa micilor ecrane peste 5 milioane de români din întreaga ţară în minutul de maximă audienţă, menţinând emisiunea pe primul loc în topul preferinţelor publicului.

CEI MAI BUNI

De la voci de aur la karate-show

Românii au ales. Cei 12 concurenţi care se vor lupta în finală sunt:

  • Narcis Iustin Ianău, supranumit "vocea de aur a Bacăului",
  • gimnaştii din trupa Ballance (Constantin Ciobotaru şi Dan Florin Tazlauanu),
  • Viorica şi Emil Luca - campionii piruetelor,
  • Ţuţu Adrian, băiatul de doar 18 ani care deja este văzut ca un "Eminem al României",
  • duetul Cristina şi Alina,
  • grupul de arte marţiale Akikai (care a transformat sportul în show),
  • Ştefan Florescu şi jongleriile cu mingea,
  • Cosmin Aghache - băiatul de 14 ani care face beatbox,
  • prinţesa cu părul lung şi voce de înger Rebeca Neacşu,
  • Valentin Dinu - spălătorul de maşini căruia muzica e pe cale să-i schimbe viaţa,
  • Valentin Luca, ce îmbină coktailurile cu spectacolul
  • Medea Felina care vrea să impună gimnastica la bară în rândul sporturilor olimpice.

Ne puteți urmări și pe Google News