Începând cu prima lună a toamnei, Pro TV se pregăteşte de startul a două show-uri de succes: "Vocea Romaniei", din septembrie, şi "Dansez pentru tine", cea de-a treisprezecea ediţie, o lună mai târziu.
La "Vocea României" ne vom reîntâlni în al doilea sezon cu aceiaşi patru antrenori, dar producătorii anunţă şi câteva mici modificări ale formatului. Echipa spune că participanţii de la preselecţiile din acest an sunt foarte valoroşi.
Printre aceştia se numără David Bryan (fost solist la Hotel FM) şi Andreea Olariu, care a cucerit cu vocea ei România, Spania şi Italia.
"La preselecţii, producătorii au descoperit oameni şi mai bine pregătiţi decât în sezonul trecut, oameni cu voci extraordinar de bune, încurajaţi să participe la această emisiune de succesul pe care l-au avut concurenţii din primul sezon", a dezvăluit Mona Segall, producătorul general.
Cel de-al doilea mare show oferit de Pro TV anul acesta, "Dansez pentru tine", va debuta în octombrie. Fiind sezonul cu numărul 13, producătorii s-au gândit ca tematica să fie – cum să învingi ghinionul.
Vor dansa oameni care au avut tot felul de ghinioane în viaţă, dar care au ramas nişte luptători. Ei vor veni la emisiune pentru a încerca să "repare" lipsa de noroc pe care au avut-o.
Canaf face muzică în SUA
Concurenţii au reuşit să se afi rme chiar dacă nu au ajuns până în finală
Chiar dacă au obţinut sau nu titlul de "Vocea României", cariera participanţilor în concurs a prins contur. Câştigătorul Ştefan Stan, alături de Smiley şi de "Hahaha Production", a scos primul său single, "You give me love" feat. Alex Velea.
Următoarea piesă, mult mai romantică, s-a intitulat "Ea nu mai vine". Acum, Ştefan lucrează la primul său album. Alături de antrenoarea sa, "îngeraşul" Loredanei, Dragoş Chircu, a lansat piesa "Ochii din vis", pentru care au filmat deja şi un videoclip.
Dragoş a cântat şi în deschiderea starului latino, David Bisbal, la concertul din Bucureşti. Excentricul Iulian Canaf, blues manul din echipa Loredanei, a lansat piesa "I Loved a Woman".
Aceasta a fost înregistrată cu profesionişti din patru ţări, SUA, Marea Britanie, Danemarca şi România, iar ca locaţie a fost folosit "STUDIO – 101" din Florida şi casa lui John Munteanu din ţară.
"Pe banii mei" a fost primul single al lui Cătălin Dobre, o piesă compusă de antrenorul său Smiley. A urmat apoi şi piesa "Live your life". În curând, Cătălin va reveni cu un nou stil şi un nou nume: X‘cesiv.
Melodia lui Liviu Teodorescu, "Electronic Symphony", compusă de Marius Moga, s-a auzit la toate radiourile. Liviu s-a apucat şi de actorie şi face parte din distribuţia serialului "Pariu cu viaţa", de la Pro TV.