Surpriză totală pentru un bărbat care a vrut să mănânce o roșie de la Paște. Ce a găsit în interior

Un bărbat din Buzău a vrut să mănânce o roșie pe care o avea de la Paște, dar în interior a găsit ceva ce i-a tăiat brusc pofta.

Un bărbat din Buzău a vrut să mănânce o roşie cumpărată înainte de Paşte, dintr-un supermarket, și a rămas foarte surprins atunci când a tăiat-o. În interior a găsit germeni de tomate, ce sunt asemănători unor viermi.

Tomatele cu seminţe încolţite încep să acumuleze solanină, o substanţă toxică existentă în plantele din familia Solanaceelor. Răzvan Nicula a făcut această descoperire și spune aspectul roşiilor înainte de tăiere era normal, iar ele păreau a fi proaspete, conform realitatea.net.

Surpriză pentru un bărbat care a vrut să mănânce o roșie

„Doar trei zile au stat la temperatura camerei, înainte să ne decidem să le consumăm. Soţia a crezut că sunt viermi, însă la o privire mai atentă ne-am dat seama că sunt seminţele încolţite. Am decis să aruncăm la tomberon toate cele trei kilograme de roşii cumpărate din supermaket. Pur şi simplu nu ştim ce consumăm, cu ce substanţe au fost tratate aceste roşii de le-au făcut să încolţească în asemenea mod“, a spus Răzvan Nicula conform sursei citate.

Specialiştii în horticultură afirmă că legumele care provin din import sunt tratate chimic pentru a rezista mult de la recoltare, pe durata transportului, depozitării, însă nu totdeauna substanţele administrate îşi fac efectul.

Ce spun specialiștii despre tomatele din import

„Tomatele cu seminţele încolţite au fost recoltate demult, sortate, transportate şi depozitate în România. Netratate corespunzător, nu ar fi rezistat mai mult de zece zile. Arată foarte bine la exterior, însă la interior sămânţa a încolţit. Iniţial, s-a intervenit chimic însă nu a fost păcălită sămânţa care a simţit că e timpul să germineze şi a transformat roşia într-un produs necomestibil.

Încolţirea nu face decât să aducă în roşie cantităţi de solanină, substanţă toxică. Se ştie că tomata este din familia Solanaceelor, iar plantele din această categorie nu pot fi consumate din cauza acestei substanţe, solanina. În cazul nostru, la roşie, nu sunt cantităţi mari, însă nu recomandăm consumul acestor tomate cu seminţe încolţite”, a spus Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.