Surpriză pentru Putin! O JURNALISTĂ candidează la prezidențialele din Rusia

Surpriză pentru Putin! O JURNALISTĂ candidează la prezidențialele din Rusia

Până la anunțul lui Vladimir Putin în privința unei noi candidaturi la alegerile prezidențiale din Rusia, o femeie și-a anunțat prezența pe lista candidaților.

Femeia, care este de profesie jurnalist, a declarat luni că face campanie pentru drepturile mamelor singure şi ale copiilor, informează Agerpres

      Alegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc în luna martie a anului viitor şi este de aşteptat ca preşedintele Vladimir Putin să candideze din nou. Însă, în momentul de față, această variantă este doar o teorie.      Luni, Ecaterina Gordon (37 de ani), mamă a doi copii şi fostă prezentatoare de talk-show-uri de televiziune şi radio, a anunţat că va candida la preşedinţie ca independentă.        Motivul pentru care aceasta a decis să intre în cursa pentru prezidențiale  e reprezentat de o dezamăgire imensă atât de opoziţia liberală, cât şi de politicienii pro-Kremlin.        "Sunt multe teme populiste. Dar există o realitate - suntem o ţară de mame singure şi nimănui nu-i pasă de ele", a spus Gordon într-o înregistrare video online.              O altă femeie, o personalitate a televiziunii ruse, Ksenia Sobceak, a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să candideze la preşedinţie, aşteptându-se să fie susţinută de alegătorii liberali nemulţumiţi de conducerea lui Putin, deşi şi ea, la fel ca Ecaterina Gordon, are puţine şanse să câştige.        Rusia post-sovietică nu a avut niciodată o femeie preşedinte.