Recent, roverul Curiosity, al agenției americane NASA, a detectat cea mai mare cantitate de metan măsurată vreodată pe Marte.
Încă nu se știe dacă acest metan este produs de metabolismul unor forme de viață prezente pe planetă sau de procese geologice.
Pe Pamant metanul este produs in urma proceselor metabolice care au loc in diverse forme de viata. In special micro-organismele, precum diverse bacterii, care se afla in sistemul digestiv al bovinelor si chiar si al nostru produc metan care este eliberat in atmosfera.
Metanul este insa un gaz instabil, deoarece moleculele acestui gaz se descompun sub influenta razelor ultraviolete. Metanul in atmosfera terestra este generat deci in continuu in urma proceselor organice. La ora actuala concentratia metanului in atmosfera este in jur de 1800 parti pe miliard de unitate de volum (ppbv).
In acest context masurarea unei cantitati de metan pe o planeta ar putea fi legata de existenta vietii pe aceasta si, din acest, motiv, cautarea metanului in atmosfera planetelor este extrem de importanta.
Recent, roverul Curiosity al agentiei spatiale americane NASA a masurat o crestere a cantitatii de metan pe Marte – cea mai mare cantitate de metan masurata vreodata! Aceasta masuratoare a fost efectuata cu spectrometrul laser Sample Analysis at Mars (SAM), care analizeaza cantitati de gaz din atmosfera martiana, studiind compozitia acesteia. Astfel SAM a detectat o crestere importanta a metanului, si anume 21 ppbv. Fata de metanul de pe Terra aceasta cantitate este minuscula, insa, daca tinem cont ca in mod normal metanul pe Marte este in jur de 1 ppbv, cantitatea masurata recent de SAM este mult mai mare.
In trecut o crestere a cantitatii de metan a fost masurata de misiunea agentiei statiale europene Mars Express in 2004, cand o crestere a metanului la nivel de 14 ppbv a fost inregistrata, generand o serie de discutii aprinse legate de posibila origine a metanului: viata pe Marte sau procese geologice?
Noua inregistrare a unui pic de metan pe Marte a generat la randul ei o serie de discutii si ipoteze. Pe de o parte exista grupul celor care sustin ca in subsolul Planetei Rosii ar putea exista colonii de bacterii, care, precum cele din aparatul digestiv al bovinelor, produc metan. Pe de alta parte geologii sustin ca la baza cresterii cantitatii de metan ar putea sa fie procese geologice, precum reactii ale apei din subsolul planetei cu mineralele din rocile martiane, care ar produce metanul ca un produs secundar. Toti insa sunt de acord asupra faptului ca metanul este produs in continuu de catre procese care au loc pe Marte in fata „ochilor nostri”, de fapt in „nasul” lui SAM care miroase si analizeaza atmosfera martiana.
Dupa ce SAM a masurat 21 ppbv de metan, valoarea acestuia in atmosfera a scazut spre valorile normale (1 ppbv) si nu s-au inregistrat alte cresteri, cel putin nu atat de mari precum cea care i-a pus pe flacari pe cercetatori.
Nu este de mirare deci ca eforturile de a intelege orignea acestui gaz pe planeta cea mai asemanatoare cu a noastra din Sistemul Solar se intetesc. Misiunea europeana, Trace Gas Orbiter (TGO) care orbiteaza din 2016 in jurul lui Marte, incearca sa descopere la randul ei metan – insa pana la ora actuala nu a inregistrat nici o crestere importanta a acestui gaz.
In urmatorii ani misiunea ExoMars2020 a agentiei spatiale euopene ESA si a agentiei spatiale ruse Roscosmos are ambitiosul obiectiv de a sapa solul martian la adancimi de circa doi metri si a cauta forme de viata, precum bacterii, care ar putea explica metanul produs pe Planeta Rosie.
Ceea ce se va descoperi in urmatorii ani pe Marte legat de originea metanului este extrem de important nu doar pentru cautarea formelor de viata pe Planeta Rosie, ci si pe alte planete sau sateliti ai acestora, atat in sistemul Solar, cat si in alte sisteme mai mult sau mai putin indepartate.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro