Surpriză la Londra: Brexitul s-ar putea amâna. BoJo nu vrea asta nici în ruptul capului

Camera Comunelor din Marea Britanie a amânat votul asupra noului acord Brexit, renegociat recent de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană. Amânarea s-a hotărât, după cinci ore de discuții, prin adoptarea unui amendament al parlamentarului independent Oliver Letwin.

Amendamentul „suspendă aprobarea înțelegerii negociate de premier până în momentul în care legea de retragere din Uniunea Europeană va fi adoptată”.

În acest fel, parlamentarii vor să preîntâmpine un așa-zis hard Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană în lipsa unui acord. UK ar trebui să părăsească Uniunea peste două săptămîni, la 31 octombrie.

În mod normal, decizia ar fi provocat încă o amânarea Brexitului, dar Johnson a precizat că va introduce legea cu pricina cât de repede.

În acest timp, mii de persoane strînse în apropierea Parlamentului din Londra au salutat cu entuziasm rezultatul. Manifestanții cer ieșirea din Uniunea Europeană să fie supusă la vot în cadrul unui al doilea referendum pe această temă.

Premierul Boris Johnson, aflat în conflict direct cu Legislativul și partizan al unei linii dure în relația cu Bruxelles-ul, s-a arătat neimpresionat.

„Cel mai bun lucru – pentru Regatul Unit și pentru Uniunea Europeană – este ca noi să plecăm, în baza acestui nou acord, pe 31 octombrie.Nu voi negocia o amânare cu Uniunea Europeană”, a declarat premierul Boris Johnson.

Noul Acord Brexit e, în proporție de 95%, vechiul acord – cel negociat de predecesoarea lui Boris Johnson, Theresa May, și respins în repetate rînduri de Camera Comunelor.

Diferită e soluția referitoare la așa-numita chestiune irlandeză: acordul caută să evite instituirea unor controale vamale la granița dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, și Republica Irlanda, stat membru al Uniunii Europene.

Reamintim că peste  400,000 de cetățeni români muncesc acum în Marea Britanie.