Surpriză istorică: Britanicii aveau oraş planificat înainte de sosirea romanilor
- Sebastian Radu
- 18 august 2011, 14:00
Arheologii englezi cred că au descoperit cel mai vechi oraş planificat de pe teritoriul britanic, informează BBC. Surpriză: acesta a fost ridicat în Epoca Fierului, înaintea invaziei romane.
Descoperirea are rolul de a contrazice o variantă înaintată de mulţi istorici, potrivit căreia romanii au fost cei care au adus civilizaţia în Marea Britanie, alături de oraşele planificate.
Urmele oraşului au fost descoperite sub un alt sit arheologic, ce a fost escavat prima dată între anii 1890 şi 1909. Săpăturile au evidenţiat existenţa unui oraş datând din epoca fierului şi s-a descoperit faptul că populaţia de atunci avea chiar acces la vin importat şi ulei de măsline.
Profesorul Mike Fulford, arheolog la Universitatea din Reading, locul unde a fost făcută descoperirea, afirmă că locuitorii acestui oraş adoptaseră un stil de viaţă “roman” cu mult înainte de venirea romanilor. “Este remarcabil să descoperim un oraş proiectat în stil roman, în epoca fierului, înainte de sosirea romanilor”, a declarat Fulford.
Silchester, oraşul sub care a fost găsită această aşezare antică, reprezintă cel mai complet oraş roman descoperit pe pământurile britanice. După invazia romană, Silchester ar fi fost cucerit, după cum crede profesorul Fulford, de către Caratacus, un lider al tribului Catuvellauni.
Caratacus a fost un erou al rezistenţei britanice în faţa armatei romane. După bătălia de la Medway şi capturarea sa de către armata romană, el a fost dus în faţa împăratului Claudius. Trebuia să fie ucis, dar împăratul roman a fost atât de mişcat de curajul eroului britanic, încât l-a cruţat.