Tom Cruise a fost nevoit să aterizeze cu elicopterul în curtea unei britanice. Explicația a fost simplă: se grăbea.
Alison Webb și soțul ei, din Warwickshire, își vedeau de treburile lor când au primit un apel neașteptat. Li s-a spus că o celebritate care nu poate fi numită are nevoie să aterizeze în curtea lor, deoarece este în întârziere, iar Aeroportul Coventry este închis temporar.
”M-am gândit că va fi interesant pentru copii să vadă un elicopter aterizând în grădină. Tom Cruise a sosit, a coborât din elicopter și am fost șocați cu toții. S-a îndreptat direct către copii ca să stea de vorbă, după care a venit la noi și ne-am salutat cu coatele.
Ne-a spus că ne mulțumește foarte mult, după care a întrebat copiii dacă ar vrea să meargă la o plimbare cu elicopterul. S-a dovedit a fi o zi incredibilă. A fost aproape ireală. Încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat”, a spus femeia, potrivit bbc.com.
Actorul filmează în prezent pentru următorul lungmetraj din fraciza ”Mission: Impossible”, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Tom Cruise, în vârstă de 59 de ani, a pozat cu familia amabilă care i-a permis să aterizeze în grădină, având grijă să își dea jos masca de protecție de pe față, ca să i se vadă întregul chip. Apoi, copiii au fost plimbați cu elicopterul de pilot în timp ce el s-a grăbit să ajungă la întâlnirea la care altfel ar fi întârziat.