Cel mai dezastruos Bacalaureat din istoria recentă a României nu s-ar mai fi înregistrat dacă elevii ar fi mestecat gumă înaintea examenului, timp de cinci minute.
În ciuda faptului că profesorii nu agrează consumul de gumă de mestecat în incinta şcolii, cercetătorii americani au demonstrat că aceasta, consumată înainte de un examen important, îmbunătăţeşte rezultatele obţinute.
Studiile anterioare au demonstrat că orice activitate fizică sporeşte performanţele creierului, însă de această dată a fost dovedit faptul că chiar şi cel mai mic efort fizic, cum este în cazul mestecării gumei, are acelaşi efect.
Guma de mestecat creşte pulsul şi ajută oxigenarea mai bună a creierului Studiul a fost efectuat pe 80 de elevi care urmau să susţină un examen important pentru viitorul lor. Rezultatele celor care au mestecat gumă atât înainte de examen cât şi în timpul acestuia, au fost comparate. Cei mai eficienţi au fost cei care au mestecata gumă cu doar cinci minute înainte de a intra în examen.
"Nu este vorba de substanţele conţinute de gumă, ci despre textura sa rigidă care impune un efort fizic. În plus, am descoperit că se produce o creştere a pulsului cardiac. O cantitate mai mare de sânge pompată ajută la o mai bună oxigenare a creierului", a declarat specialistul care a condus acest studiu, pentru DailyMail.