Supraviețuirea asistaților sociali costă România 15 milioane de euro pe lună

Aproape un sfert de milion de români trăiesc cu venitul minim garantat

Potrivit Legii 416/2001, familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca forma de asistență socială, acesta fiind o sumă acordată lunar de statul român, pentru supraviețuire, persoanelor care nu au venituri sau celor care au cele mai mici venituri.

Venitul minim garantat a fost anul trecut de 142 de lei pentru o persoană singură, 255 de lei pentru o familie formată din două persoane, 357 de lei pentru familiile formate din trei persoane, 442 de lei pentru familia cu patru persoane, 527 de lei pentru familia cu cinci persoane și suma crește cu câte 37 de lei pentru fiecare persoană peste numărul de cinci persoane.

Milioane

Potrivit unei statistici a Ministerului Muncii, consultată de „Evenimentul zilei”, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2017, numărul mediu lunar de beneficiari ai venitului minim garantat, prevăzut în Legea 416/2001, a fost de 235.331 de persoane. Suma totală plătită de la bugetul de stat a fost, în total, în perioada menționată, de 724 de milioane de lei, adică peste 150 de milioane de euro. În fiecare lună, așadar, statul român a cheltuit în medie aproape 15 milioane de euro pentru supraviețuirea celor mai săraci români. Suma este și mai mare, pentru că statul le plătește persoanelor beneficiare de venit minim garantat atât contribuția de asigurări sociale de sănătate, cât și asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.

Condiții​

Ajutorul de supraviețuire nu se mai acordă dacă persoanele apte de muncă refuză să efectueze ore de muncă în folosul comunității, la cererea primăriilor, sau dacă refuză un loc de muncă oferit de Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă.

Județele cu cel mai mare număr de persoane care au încasat anul trecut venit minim garantat au fost Olt, Dâmbovița, Iași, Teleorman și Vaslui.

„Invitație la nemuncă!”

Președintele partidului de guvernământ ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avansat anul trecut varianta ca România să renunţe la acordarea venitului minim garantat.

„Trebuie să renunţăm complet la venitul minim garantat, care este o invitaţie la nemuncă, mai ales în contextul în care în România în momentul de faţă este criză de forţă de muncă, sunt societăţi comerciale, întreprinzători, care merg să aducă forţă de muncă din ţările vecine. Nu putem (...) să îi lăsăm pe unii să stea acasă pe venitul minim garantat, în loc să se ducă la muncă. Eu cred că şi din punctul de vedere, dacă vreţi, al demnităţii individuale a fiecăruia, e preferabil să câştigi un ban muncit decât să stai cu mâna întinsă să primeşti un ajutor de la stat”, a spus Tăriceanu la Parlament.

Fără pomanagii

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus anul trecut că nu este posibilă eliminarea venitului minim garantat „pentru că există peste tot în Uniunea Europeană”. „Dar este foarte adevărat că ne dorim ca cei care pot să muncească şi îşi găsească un loc de muncă să o facă şi să nu mai stea în grija statului”, a spus ea. „Nici eu nu susţin pomenile, ca să fiu mai brutal”, a zis și liderul PSD, Liviu Dragnea, care a adăugat că persoanele apte de muncă nu ar trebui să aștepte venitul minim garantat, ci să își găsească un serviciu.

Creșterea copilului

De asemenea, peste 3 miliarde de lei s-au plătit pentru indemnizațiile de creștere a copilului. În medie, în fiecare lună au încasat ajutorul aproape 160.000 de părinți. Ajutorul este de 85% din media veniturilor profesionale, dar minim 1.233 de lei pe lună și maxim 8.500 de lei. Peste 500 de milioane de lei s-au acordat de la bugetul de stat ca stimulente de inserție pentru părinții care s-au întors la serviciu înainte de finalizarea concediului maternal. În fiecare lună au primit câte 650 de lei un număr de peste 73.000 de părinți.

Șomerii încasează lunar 5 milioane de euro

Potrivit Ministerului Muncii, în România erau 362.060 de șomeri la finele lunii septembrie 2017, rata şomajului înregistrat la nivel naţional fiind de 4,14%, în scădere față de anul 2016. Dintre aceștia, 53.616 șomeri au beneficiat de indemnizație de șomaj de 375 de lei pe lună, iar 14.535 de șomeri au încasat indemnizație de șomaj de 250 de lei pe lună. Astfel, în luna septembrie, statul a plătit pentru indemnizațiile de șomaj peste 23 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro).

Majoritatea șomerilor provin din mediul rural și cel mai mare număr de şomeri a fost înregistrat în grupa de vârstă 40 – 49 ani. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (10,9%), Vaslui (10,56 %), Buzău (10,28 %), Mehedinţi (9,56 %), Galaţi (9,12 %), iar nivelul minim al ratei şomajului în luna septembrie, de 0,87 %, s-a înregistrat în judeţul Ilfov. Referitor la structura șomerilor după nivelul acestora de instruire, cei fără studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor (78,20 %).

Alocația, regina ajutoarelor

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2017, statul român a plătit peste 4 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii. Au beneficiat în fiecare lună de alocație de stat în valoare de 84 de lei un număr mediu de 3.237.589 de copii cu vârsta mai mare de 2 ani și au mai beneficiat în fiecare lună de alocație de stat în valoare de 200 de lei un număr mediu de aproape 400.000 de copii cu vârsta mai mică de 2 ani sau care au handicap și au vârsta mai mică de 3 ani de zile.