Republica Moldova. Se schimbă regulile la absolvirea gimnaziului. Începând cu acest an de studii, absolvenții treptei gimnaziale vor susține examenele în centre specializate, la fel ca la Bacalaureat.
Reguli noi absolvenții treptei gimnaziale
Despre condițiile similare celor de la bacalaureat a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Oficialul a explicat, pentru postul public de radio, că absolvenții claselor primare ar urma să susțină examenele în afara instituțiilor în care învață. Mai mult, elevii din clasele a IX-a și a XII-a ar putea fi testați la nivelul de competențe digitale.
„Urmează să regândim procesul de desfășurare a examenelor de clasa a 9-a. Să le centralizăm și să asigurăm buna desfășurare pe respectarea standardelor de integritate. Colegii urmează să asigure un mecanism de certificare a competențelor de cunoaștere a limbii române, comparabil cu mecanismele de aplicate în cazul limbii franceze sau engleze. Urmează să elaboreze un examen adițional și opțional pentru certificarea competențelor digitale ale elevilor de clasa a 9-a și a 12-a. Totodată, Agenția în acest an va face evaluări eșantionate la diferite discipline ca să putem să monitorizăm din timp nivelul de competență a elevilor și să intervenim acolo unde este necesar”, a declarat Perciun, pentru Radio Moldova.
Începând cu acest an, absolvenții de gimnaziu au avut o a treia sesiune de examinare. Ministerul a luat decizia în urma reevaluărilor, care au arătat o rată scăzută de promovare.
Structura examenelor în anul școlar 2024-2025
În luna aprilie, Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a aprobat Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2024/2025.
Tezele semestriale în învățământul liceal vor fi organizate pe parcursul anului de studii, după următorul program:
sesiunea de iarnă, în perioada 9-20 decembrie 2024; sesiunea de vară, în perioada 12-23 mai 2025.
Sesiunea de examene se va desfășura:
la absolvirea învățământului primar, clasa a IV-a, în perioada 13-22 mai 2025; la absolvirea învățământului gimnazial, clasa a IX-a, în perioada 2-12 iunie 2025; la absolvirea învățământului liceal, clasa a XII-a, în perioada 3-20 iunie 2025.