Suporterii violenţi nu pot fi opriţi să intre pe stadion nici cu interdicţie
- Adam Popescu
- 5 iunie 2008, 03:00
Suporterii violenţi nu pot fi opriţi să intre pe stadion chiar dacă au primit deja interdicţii din partea instanţelor.
Motivul: legislaţia încă extrem de permisivă şi nepăsarea de care dau dovadă oficialii cluburilor, care ar trebui, pe de o parte, să schimbe regulile de acces în stadion şi, pe de altă parte, să instaleze camere de supraveghere care să permită identificarea scandalagiilor încă de la intrarea în arenele sportive. Cel puţin, aşa susţin oficialii Jandarmeriei Române, care au hotărât să ceară modificarea legislaţiei, astfel încât suporterii recalcitranţi să fie obligaţi să se prezinte fie la secţiile de poliţie, fie la unităţi de jandarmi, în timpul partidelor disputate de echipa preferată.
„O problemă este şi faptul că «gradul de risc» nu este bine definit în noua lege. Pe de altă parte, angajaţii firmelor care asigură măsurile de ordine în stadion ar trebui pregătiţi de jandarmi“, a precizat generalul de brigadă Olimpiodor Antonescu, şeful de Stat Major al Jandarmeriei. Până acum, în baza de date a jandarmeriei există 100 de suporteri care au primit deja interdicţii pentru violenţa de care au dat dovadă pe stadion şi care riscă acum să rateze meciurile „tricolorilor“ la Campionatul European de fotbal. Motivul: jandarmii au transmis deja datele lor de identificare autorităţilor elveţiene. „Noi am transmis datele suporterilor care au comis infracţiuni în timpul manifestărilor sportive din România. Rămâne însă la latitudinea poliţiştilor elveţieni să ia o dezicie“, a completat Antonescu.