Cărucioare împinse solemn şi cumpătat de capi de familie cuviincios îmbrăcați. În jur, păşesc nevasta, bunica şi copiii. Dacă platforma e goală, copiii stau în cărucior, în picioare, ca manifestanţii duşi la o sindrofie comunistă. După încetineala cu care merg, ai impresia că urmeză un dric pe care e dus la groapă un neam drag.

Unele cărucioare deţin un soi de leagăn galben din plastic.

Mămica, trecută la cîrma atelajului, îl bîțîie a adormire și, din cînd în cînd, se apleacă spre puradel și-l țocăie matern.

Lucrătoare în vișiniu refac instantaneu rafturile golite în chip inevitabil.

Clienții sînt cei dintotdeauna:

Românii pentru care mersul la cumpărături echivalează cu mersul la Paris.

Dacă sînt bărbaţi singuri, primesc îndrumări de la neveste, prin telemobile, ce și cum să cumpere.

Dacă nevasta i-a lăsat de capul lor, studiază listele de cumpărături. Cineva încearcă o coadă de mătură. Un pensionar cu șepcuță gustă pe rupte din tăvițele oferite de niște june îmbrăcate în costum tirolez pentru a justifica brînza și cașcavalul oferite pe gratis.

 

*

 

Toate supermarketurile şi-au prelungit Programul obişnuit, acum, în prag de Sărbători.

Lumea cumpără, cumpără pe rupte, tot ce întîlneşte în cale de-a lungul, de-a latul culoarelor dintre rafturi.

Cumpără cu o furie ieşită din comun, explicată de psihologii preferaţi ai televiziunilor ca fiind Sindromul Apocalipsei.

— Bine, bine! zice moderatoarea, care tocmai a terminat de îndreptat sutienul de la spate, cu mîna, astfel încît să nu se vadă în direct, dar Apocalipsa nu se ştie sigur că vine. Paştele, da, se ştie sigur că va fi duminică. Data Apocalipsei e însă necunoscută.

— Aşa e! răspund psihologii, cu o anume condescendenţă, ivită din surpriza că mai sînt şi alţi inşi, în afara lor, care pricep cum stă treaba, numai că furia cumpărăturilor îşi are izvorul în presimţirea Apocalipsei de peste cîteva milenii.

Supermarketul din Marea Piaţă, cunoscută întregii ţări de cînd l-au dat la televizor, pentru că ploua pe rupte înăuntru, şi-a prelungit Programul pînă la 4 dimineaţa.

La două noaptea, hala plesneşte de cumpărători.

La case cozile se întind pe cîteva sute de metri.

Pe la două şi jumătate, casieriţa de la casa 14 clachează nervos. A intrat în tură roasă de gîndul că-n tot acest timp al ei o înşală cu vecina de la mansardă. A bătut atîtea cifre, a zis de atîtea ori, S-aveţi o noapte bună! că acum, ajunsă la capătul puterilor, explodează.

Închide casa, administrîndu-i un pumn zdravăn şi se aşează cu capul pe ea.

Clienţii, şi ei nervoşi de aşteptatul la coadă, se revoltă.

Strigă după şefi. Vine la faţa locului un agent de pază huruind pe rotile. Vine şi un aranjor de mărfuri, deşi nu-i nevoie de el, ascultînd muzică la căşti.

Din cabina ei, coboară însăşi şefa de tură.

La vederea ei, casieriţa izbucneşte în plîns.

Deschide casa şi scanează codurile bocind.

Cu o mînă plimbă aparatul peste cod, cu cealaltă se şterge la nas.

Clienţii, impresionaţi, s-au potolit.

Unii s-au apucat să mănînce ce au prin coşuri, atenţi să nu înghită eticheta, pe care o vor prezenta la casă pentru a achita produsele.

 

*

 

Pe banda ocupată în urmă cu cîteva clipe de o pungă cu peşti, un borcan cu untură şi cîteva suluri de hîrtie igienică, se vede un buchet de lalele, aşezat acolo cu infinită grijă de o doamnă care suferă de astm.

 

*

 

Culai Parvana şi-a găsit de lucru. Vîrît într-un ambalaj care imită tubul de pastă Colgate, trebuie să se plimbe prin hala uriaşă de la Supermarket, pentru o reclamă la cunoscutul produs.

Compania publicitară se referă  la chilipirul pe care-l face cumpărătorul luînd un tub de Colgate şi nu – să-i zicem – un tub de vopsea violet.

Dînd banii pentru un tub de Colgate, cetăţeanul sau, mai degrabă, vizitatorul supermarketului, are dreptul la o periuţă de dinţi. Pentru a convinge de asta, tubul trebuie să circule alături de periuţă.

Sub Periuţa de dinţi se afla Laura Stoichiţoiu, de 20 de ani.

Ca şi Culai, Laura e fericită că şi-a găsit de lucru.

A terminat Liceul teoretic din localitate, împinsă la aşa ceva de părinţi, pentru că ea ar fi vrut să se facă vînzătoare la Cosmetice.

Ce viaţă!

Înăuntru miroase frumos a doamne din Lumea înaltă!

Tu, vînzătoare, trebuie să fii tot timpul fardată, manichiurată, aranjată şi veselă.

Clientele sînt femei din lumea bună.

Fardate, depilate şi bine dispuse.

Cine dracu' intră supărată să-şi ia un parfum?!

Periuţa interpretată de ea are vreo doi metri.

Pe cele două găuri pentru ochi, ea îi vede pe toţi, fără ca aceştia s-o vadă.

Pentru că tubul şi pasta trebuie să fie mereu împreună şi, din cînd în cînd, să se ţină de mînă drăgăstos, cei doi s-au apropiat sufleteşte şi fiziceşte.

Au sfîrşit prin a se căsători.

Copilului – deja pe drum – îi vor spune Colgetuţa, deoarece ştiu deja ca va fi o fetiţă.

 

*

 

În fine, s-a deschis şi-n Orașul de provincie, capitală de județ, un Supermarket.

Bravii locuitori ai Orașului, jumătate dintre ei şomeri şi jumătate întreţinuţi de neamurile plecate la muncă peste hotare, îşi doreau de mult o hardughie, în care ei să pătrundă împingînd  cărucioarele din plasă de sîrmă, prevăzute cu un steguleţ albastru. Posibililor posesori de maşini li s-a amenajat o parcare alcătuită din mai multe sectoare. Printre sectoare şerpuiesc alei, despre care panouri bine consolidate spun că se supun Codului rutier. Celor care vin pe jos li s-a pus la dispoziţie o linie de microbuz gratuită.

Pe maşina care aşteaptă în staţia special amenajată scrie cît se poate de clar:

Centru – Complex Comercial şi Retur.

Din cîte zic anunţurile, fructele trebuie cîntărite înainte de a ajunge cu ele la casă. La început, firma a vrut să folosească formula din ţările civilizate:

Cumpărătorul îşi măsoară  greutatea  fructelor, aşezîndu-le pe un cîntar prevăzut cu etichete înfăţişînd numele şi desenul fructului luat.

A fost balamuc, isterie.

Un sfert dintre cumpărători au pus greşit eticheta, încurcaţi de desenul şi înscrisul fructelor. O jumătate le-a pus dinadins greşit, cu scopul vădit de a trage magazinul pe sfoară. La casă, prinşi, toţi, fără excepţie, au declarat că au trecut eticheta respectivă din greşeală. Un alt sfert, ultimul, a renunţat la cumpărarea fructelor, îngrozită de dificultăţile de la cîntare.

Locul cîntăririi self service l-a luat cîntărirea de către o tipă angajată în acest scop. Din cele patru cîntare prevăzute  lucrează doar unul. Coada de inşi cu coşuri în mînă şi de inşi cu cărucioare împinse ca nişte vagoneţi se apropie de lungimea unei jumătăţi de sută de metri.  Ajuns în dreptul lucrătoarei, cumpărătorul aşează punga pe cîntar. În ultima vreme, hala pune la dispoziţia cumpărătorilor, dar şi simplilor vizitatori, anunţuri prin care sînt rugaţi să-şi lege singuri pungile cu fructe. Procedînd astfel – proclamă anunţurile – clientul contribuie la cîştigarea unui timp preţios. Legarea pungii la gură nu e o operaţiune simplă. Angajata mărturiseşte o dexteritate ieşită din comun.  Nici n-a apucat punga să salte cifrele pe ecran, că ea o şi ridică, o răsuceşte scurt, ca pe un titirez şi aplică tot scurt, eticheta.

Din cînd în cînd, în mîini îi cade o pungă legată de cîte un client înzestrat cu spirit cetăţenesc mai aparte. Felul grosolan al legăturii intră în conflict cu procedurile ştiute pe de rost de degetele lucrătoarei. Fără a zice nimic, străduindu-se suficient pentru a mărturisi nemulţumirea, tînăra desface iute legătura şi, la fel de iute, o aplică pe a sa.

La sectorul Prăjituri nu e nimeni.

De dincolo de uşa pe care scrie Acces permis doar personalului vin chicoteli, despre care nu pot spune dacă sînt de gîdilitură sau de împunsătură.

Firma a lansat în România marketingul de tip occidental. Una dintre regulile acestuia spune că mărfurile trebuie să li se schimbe locul după cîteva zile, pentru a lăsa impresia de produse noi, atunci aduse. Drept urmare, la cîteva zile o dată, hala suferă schimbări pe porţiuni. La Departamentul Lactate, Brînza e mutată în locul Iaurtului, iar Iaurtul, în locul Laptelui Natural.

Mutaţiile din structura Departamentului produc dificultăţi cumpărătorilor.

Te duci aţă spre rafturile pe care le ştiai de data trecută, ca fiind cu iaurt. Locul Iaurtului l-a luat Cafeaua. Acolo unde era Cafeaua se orînduiesc acum, umăr la umăr, borcanele cu castraveciori în oţet.

Zăpăcit de atîtea schimbări, dai să întrebi un angajat al magazinului, pe unul dintre acei tineri care se fîţîie de colo pînă colo numai şi numai pentru ca tot mai multă lume să poată citi îndemnul scris pe spinare:

Întreabă-mă!

Îţi voi răspunde!

Dacă reuşeşti să-l faci pe unul să se oprească niţel, respectivul te trimite la un altul, care tocmai atunci umplea golurile rafturilor cu carne de pui.

În difuzoare o voce aspră, de crainica Gării din Cucuieţi, îi previne pe „dragii clienţi” că de Ziua Naţională a României vom simţi româneşte.

Mă rog!

Succedîndu-i, o altă voce anunţă că diseară, în hol va fi prezent Benone Sinulescu.