Echipele de fotbal FC Voluntari și FC Hermanstadt au încheiat la egalitate, scor 1 - 1, meciul din etapa a XXIV-a Superligii. Ilfovenii au egalat abia în minutele de prelungire ale meciului, după o decizie VAR.
Superliga de fotbal a ajuns la etapa a XXIV. FC Voluntari a încheiat la egalitate, partida cu FC Hermannstadt, scor 1 - 1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 31 prin Paraschiv. Gazdele au egalat în minutul 90 + 8 datorită unui penalty acordat după consultarea VAR.
Superliga etapa XXIV
Formaţia FC Hermannstadt a încheiat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1, cu echipa FC Voluntari, în etapa a XXIV-a a Superligii. Scorul a fost deschis de Paraschiv, pentru oaspeți, încă din minutul 31. Silviu Balaure a pasat și Daniel Paraschiv a înscris. Din acel moment, ilfovenii au alergat după egalare, pe care au reușit-o abia la finalul jocului din Superliga. Însă cei care și-au creat ocazii de gol au fost sibienii.
În minutul 90+7, arbitrul Szabolcs Kovacs a acordat penalti, după un fault al lui Găman asupra lui Dumiter. Decizia a fost luată după consultarea VAR. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Florea, în minutul 90+8. Astfel, FC Voluntari a reușit să încheie meciul, cu Nicolae Dică pe bancă, fără încă o înfrângere.
FC Voluntari a jucat cu J. Fernandez - Ricardinho, Matricardi, Armaş, Aliji (Boboc - 74)- Cascini (Droppa - 59), Raţa - R. Popescu (D. Andrei - 84), A. Ciobanu (Florea - 59), Răduţ (Dumiter - 74)- Nemec. Antrenor: Nicolae Dică
FC Hermannstadt a evoluat cu Căbuz - Butean, Găman, Bejan, Opruţ (Medina - 79) - Sota, Murgia (Antoche - 86) - Balaure (N'Goma - 79), Biceanu (Stoica - 63), Jipa (Bucuroiu - 64) - D. Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărăşanu
Declarațiile lui Nicolae Dică
FC Voluntari a încheiat la egalitate primul meci din Superliga cuNicolae Dică pe banca tehnică. Ilfovenii au egalat la ultima fază de joc, prin Daniel Florea, după un fault comis de Valerică Găman asupra lui Andrei Dumiter. Penalty-ul a fost semnalat de VAR. FC Voluntari a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără victorie, după două egaluri şi trei eşecuri în Superliga.
La finalul meciului, Nicolae Dică s-a arătat optimist cu privire la viitor. El s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor săi, în perspectiva meciului de la Iași.
„Am încredere că plecăm de la acest punct și vom face mai bine în viitor. Ne așteaptă o partidă dificilă la Iași, toate meciurile sunte grele. Mă bucură atitudinea jucătorilor, au intrat și au adus un plus, Doru Andrei, Florea, Dumiter. Au adus un plus. Dumiter a obținut acel penalty pe care l-a transformat Florea”, a declarat Nicolae Dică despre ultimul meci din Superliga.
Superliga merge mai departe
Noul antrenor al lui FC Voluntari, Nicolae Dică a mai spus că punctul obținut cu FC Hermannstadt a fost norocos. Aceasta în condițiile în care oaspeții și-au făcut mai multe ocazii în repriza a doua.
„Un punct norocos obţinut de noi, pentru că trebuie să fim realişti. Cei de la Sibiu au avut multe ocazii de a marca în a doua repriză, noi am avut câteva oportunităţi. Important e că băieţii au crezut până la final. Diferenţa a fost că am avut o posesie mai bună, dar în ultimii 25 de metri suferim mult”, a mai spus Nicolae Dică.
Antrenorul celor de la FC Voluntari a spus că nu le poate reproșa nimic jucătorilor săi deoarce au încercat. El a spus că nu se poate schimba jocul de la o zi la alta. Și că lucrurile se vor remedia în următoarea perioadă.
„Am fost o echipă care a încercat, nu le pot reproşa că n-au încercat, dar vom munci să fim mai buni. Nu e uşor să schimbi de pe o zi pe alta. Am schimbat sistemul, am jucat 4-2-3-1, am încercat să facem anumite lucruri, dar în ultimii 25 de metri suferim. Am încredere că de la acest punct plecăm şi putem face lucruri mai bune. Pentru noi toate jocurile sunt importante şi grele”, a mai spus Nicolae Dică, după meci, citat de sport.ro.