PRIMA TV. După ce a prezentat vremea la Naţional TV, imaginea "Cosmopolitan" a ajuns la Focus Sport.
Fosta "Miss Elite Model Look", Anca Serea, va fi, din 8 august, noua prezentatoare a jurnalului Focus Sport, de la Prima TV.
Manechin de succes şi primul chip de pe coperta revistei "Cosmopolitan" din România, Anca a fost şi prezentatoarea rubricii meteo, la Naţional TV. Anul trecut, la numai 29 de ani, frumoasa brunetă, mamă a doi copii, a trecut printr- o grea încercare, pierzându-şi soţul.
Vara lui 2011 i-a adus pe lângă schimbarea în carieră şi o frumoasă relaţie cu Adrian Sîna (Akcent). Într-un interviu pentru EVZ, vedeta a povestit ce s-a mai schimbat în viaţa ei.
EVZ: Este greu să treci de la meteo la sport? Anca Serea: Mă consider norocoasă pentru că am avut şansa să gust din toate. Pentru mine, trecerea la ştirile sportive este o provocare, dar şi o împlinire în acelaşi timp. Întotdeauna am fost fascinată de lumea sportului şi mă bucur că am şansa acum să fiu în mijlocul evenimentelor sportive. Încă din perioada copilăriei urmăream campionatele de patinaj sau dansuri sportive. Am fost şi am rămas o pasionată a sportului şi urmăresc, ori de câte ori timpul îmi permite, meciurile importante de fotbal.
Întotdeauna mi-am dorit să fiu în formă, drept pentru care merg des la sala de sport. Îmi place să urmăresc live evenimentele sportive, ori de câte ori am ocazia. Recent am fost la turneul de tenis desfăşurat în Bucureşti.
Cum te împarţi între obligaţiile de mamă şi cele de vedetă? Avem un program bine stabilit. David, băiatul cel mare, ia deja lecţii de înot, chitară, pian şi limbă engleză. În rest, încerc să-mi petrec cât mai mult timp atât cu Sarah, cât şi cu David. De regulă, petrecem weekendurile împreună şi tot timpul meu liber le este dedicat copiilor. Am mare noroc că mama este alături de mine şi este un sprijin în creşterea micuţilor. Cum merge relaţia cu Adi Sîna? Ne întelegem foarte bine. Este o relaţie frumoasă, avem multe în comun, printre care pasiunea pentru sport şi muzică.