Orice poveste despre hrană are nişte coperţi, geografic-de aici şi de acolo, temporal-de ieri şi de azi. Şi orice zi din viaţă poate oferi surpriza unei experienţe gastronomice uimitoare.
Duminică 4 martie anul acesta a fost o zi la fel de bună ca oricare alta pentru o plimbare prin Belgia. Prin Bruxelles. Un oraş pe care, dacă l-am văzut prima oară în 1994 şi m-a surprins şi nedumerit, la fiecare revenire mi-a devenit tot mai familiar şi tot mai de-acasă.
Quai au Bois à Brûler
Când am ajuns prima oară în oraşul Bruxelles, cu 18 ani în urmă, am locuit la hotel Orion (acum din lanţul Citadines), un apart’hotel aflat aproape de Piaţa Mare, pe lângă Catedrala Sfânta Ecaterina, pe latura unei străzi, largi şi lungi care se numeşte şi azi Quai au Bois à Brûler. Camera de hotel, avea ce trebuie pentru gospodărire. Maşină de gătit cu gaze, cu frigider, o canapea extensibilă, totul pentru gătit cu resursele minime asigurate de diurnă. Cheiul cu lemne de ars (sau cu butuci de ars), era chiar aşa ceva, un chei al unui canal plin cu apă.
Însoţit pe lungimea lui, de zone pietruite, pietonale, de-o parte şi de alta. Apoi tot de-o parte şi de alta, carosabil şi trotuare, până la partea presărată de-a lungul, cu căsuţe. Multe căsuţe model tipic belgiano-flamand, una lângă alta. Dar, cu restaurante la parter. Multe restaurante, mici, mai degrabă bistrouri. Acesta este amănuntul Unu.
M-a frapat atunci cheiul, existenţa lui, fără nicio legătură cu marea, nu ? Dar dându-ţi impresia sau lăsându-te să crezi că, odată, marea ajungea, prin canale, şi acolo. Graba călătorului şi superficialitatea nu m-au lăsat să aprofundez geografia şi contextul. Dimineaţa m-am plimbat prin zonă şi am descoperit un mic en-gros pentru vânzare de peşte, fructe de mare, există şi azi. Mirosul acela aţâţător, sărat, iodat, de alge, de peşte. Acel en-gros răspândea larg mirosul negoţului cu peşte. Acesta este amănuntul Doi. Deci canalul, istoric, avea un sens. Resturantele, şi ele. Lanţul hranei arăta logic închis cu mica “piaţă" de peşte, ce arăta ca un garaj. De fapt eram în aria magică a vismarkt, a pieţei de peşte.
Aprés 18 ani, pe lângă Quai
Înapoi în prezent, 4 martie. Ce să faci în câteva ore libere, în cadrul programului, într-un oraş aşa de mare, atât de repede? Niciodată, deşi am cercetat localurile, restaurantele cu specific de pescărie din preajma Groote Markt, nu am insistat pe experimente gastronomice. Deşi mi-am fixat punctele de reper pofticioase în zona centrală, m-am hrănit cu mici şi frugale expediente. Mi-a plăcut să absorb gesturi, aşezări, vitrine, grupuri şi forme de socializare şi explorare urbană.
Aşa că am răspuns pozitiv propunerii prietenului meu A.I., belgian de peste 20 de ani, să dăm o tură prin preajma Groote Markt, o plimbare rotundă, astfel ca, la un moment dat, să mâncăm ceva. Hoinăreala nu îmi displace, sincer mărturisesc şi-am zis "Hai!" Am coborât de la hotel, care era pe Rue du Congrés, aproape de Colonne du Congrés, un monument imens, o coloană traiană, dedicată unuia din momentele fondatoare ale Regatului Belgiei. Şi apoi, înainte pe lângă Parcul Regal, tot la vale, am ajuns la Gare Central, apoi pe lângă statuia celor doi aventurieri celebri, Sancho Panza şi stăpânul său, Don Quijote, aflată în spatele hotelului Best Western. Şi aşa am ajuns la Groote Markt, pe unde am dat o roată şi am privit la adolescenţii scouts belgieni.
Am mers mai departe, am traversat Boulevard Anspach. Şi am ajuns dintr-o dată la Noordzee. Acesta este amănuntul Trei. Noordzee se află în preajma catedralei Sfânta Ecaterina şi pe lângă Quai au Bois à Brûler. După 18 ani am revenit, miraculos, împlinitor şi întâmplător, în aceeaşi zonă pescărească a Bruxelles-ului. "Mergem într-un loc unde se mănâncă ciorbă de peşte! Doar până la 5 după amiaza, când termină tot, închid!", mă pregătise deja A.I., pe măsură ce ne apropiam. "Măi, să fie, ciorbă de peşte!"- imaginaţia mi-a creat aşteptări- "O să dăm peste un restaurant-ceva sau ciorba de peşte o fi ca aia mâncată în noiembrie anul trecut la Sulina ?"
Noordzee
Doar în câţiva paşi, ne apropiem de un loc, chiar aparte. Cu firmă pe care scrie, uşor de înţeles, Marea Nordului sau Noordzee. La un colţ de stradă, pe rotundul de la parter al clădirii, un bar de inox, lung de câţiva metri, circular. Înalt de circa un metru şi ceva, şi lat de un braţ, flancat de nişte mese. La bar, persoane aşezate ca la un bar adevărat, în scopul lui adevărat, de bar.
Aşteptând livrarea preparatelor cerute, ori înfulecând pofticios, hrană din nişte boluri. În faţa lor este agitaţie la preluarea comenzilor, porţionarea preparatelor din diverse vase aflate în spatele tejghelei şi totul este o combinaţie convivială de servicii gastronomice. Cu un pachet de gastronomi, înşiraţi, perechi, prieteni, în picioare, aflaţi în diverse stagii culinare. "Ce servim?", "Păi să comandăm ciorbă de peşte, două porţii şi de băut, un pahar de vin alb, un pahar de vin spumant? " Da, am decis şi am comandat.
Pescăreala de la botul peştelui
Supa de peşte de la Noordzee poate fi descrisă ca un preparat asemănător unei supe cu bucăţi de piept de pui. Cu alte cuvinte, bucăţile de peşte erau fără oase, amalgamate cu vegetale fierte, cu uşoare urme de miros de peşte, aproape imperceptibile. Legume, probabil ţelină, morcov, roşii, o fiertură de o consistenţă potrivită, cu componentele nici foarte amestecate, dar totuşi bine definite. Un gust de supă plăcut, care nu îţi umplea memoria gustativă cu o doză prea pronunţată de aromă de peşte. Gustoasă supă, însoţită de un pahar de vin alb, sec.
Nu căutaţi nici măcar cherhanale, legale. Din păcate, din nefericire, şi cu tristeţe constatat. Orice handicap cultural gastronomic, poate şi trebuie să ne dea de gândit, ca români, ca gastronomi. La Tulcea şi în judeţ, avem de-a face cu un paradox, cu un nou exerciţiu al formei fără fond. Există mediu acvatic, avem oraşul ca zonă de locuire, este un habitat urban, dar lipsesc instrumentele culturii gastronomice: nu eşti asaltat de restaurante pescăreşti pe faleză, nu există o ofertă gastronomică de bun gust, locală, nu sunt bucătari, ce să mai vorbim de consumatori. Preparatele din peşte sunt prezente accidental, pe ici, pe colo.
Pentru prima oară, este în curs un proiect co-finanţat de AFCN, contractat cu Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, de cartare a culturii gastronomice din Delta Dunării. Cu o echipă condusă de prof. Vintilă Mihăilescu. Acesta este amănuntul patru. Conform statisticii privind unităţile de alimentaţie publică atestate de către MDRT, în tot judeţul Tulcea există: 1 (un) restaurant pescăresc, 2 (două) restaurante cu specific local. Restul până la total ? Zeci de restaurante clasice, pizzerie-cofetărie, disco-bar-uri, o cafenea, un snack, o terasă. Şi un restaurant vânătoresc. Noordzee rămîne un vis, de ce ? A bon entendeur, salut !
Resurse
Rowmania: http://www.rowmania.ro MDRT: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificate YELP Noordzee, Bruxelles: http://fr.yelp.be/biz/noordzee-mer-du-nord-bruxelles Trip Advisor Noordzee, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g188644-d1133830-Reviews-Noordzee_Mer_du_Nord-Brussels.html Citadines Sainte-Catherine, Bruxelles: http://www.citadines.com/fr/belgium/brussels/sainte_catherine.html Place Sainte Ecatherine, Bruxelles: http://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g188644-d246036-Reviews-Place_Ste_Catherine-Brussels.html Boulevard Anspach, Bruxelles: http://en.wikipedia.org/wiki/Boulevard_Anspach Foto: Tiberiu Cazacioc