Suntem printre codaşii Europei acolo unde vă aşteptaţi mai puţin. Un raport al Eurostat face referire la situaţia poliţiştilor din România

Suntem printre codaşii Europei acolo unde vă aşteptaţi mai puţin. Un raport al Eurostat face referire la situaţia poliţiştilor din România

România este una dintre ţările UE cu cei mai puţini poliţişti, raportat la numărul populaţiei.

O statistică a Eurostat arată că ţara noastră are 242 de oameni ai legii la 100.000 de locuitori.

În poziţii inferioare nouă se află Ungaria, cu 90 de poliţişti la 100.000 de locuitori, Finlanda, cu 137, Danemarca, cu 186, Suedia, cu 203 şi Marea Britanie, cu 212 poliţişti la 100.000 de locuitori.

Mult peste noi sunt Cipru, cu 573, Malta, cu 505, Grecia, cu 492, Croaţia, cu 490 de poliţişti la 100.000 de locuitori, arată raportul, citat de Agerpres.

În întreaga Uniune Europeană erau înregistraţi un total de 1,6 milioane de poliţişti, în 2016, cu o medie de 318 la 100.000 de locuitori.