"Sunt dovada vie a faptului că ne putem vindeca". Povestea unicului bolnav de SIDA care a învins boala
- Roxana Roseti
- 15 septembrie 2012, 21:12
Americanul Timothy Brown, supranumit "pacientul din Berlin", este singura persoană din lume cunoscută până în prezent care s-a vindecat de SIDA, conform AFP.
Testat seropozitiv în 1995, când era student la Berlin, Timothy Brown nu a mai prezentat semne de infecţie în organism începând din 2007. "Este minunat să te vindeci de infecţia cu HIV (virusul imunodeficienţei umane care declanşează SIDA)", a declarat Brown. "Astăzi vreau să ajut, prin intermediul fundaţiei mele, la găsirea unei metode de vindecare pentru toată lumea", spune Brown, care este implicat în programele de cercetare lansate de Universitatea San Francisco din California. Nicio urmă de infecţie "Nu mai simt stimulii senzoriali la nivelul picioarelor, dar acum merg mai uşor şi mă simt mai bine. Aproape că nu mai am dureri niciodată, ci doar, uneori, dureri de cap", spune Timothy, în prezent în vârstă de 47 de ani. "Mă simt bine", a continuat el, plângându-se în glumă de faptul că este tratat "ca o vedetă rock". După ce a primit o grefă de măduvă osoasă în 2007, pentru a trata leucemia de care suferea, Timothy Brown a încetat să mai ia antiretrovirale şi nu a mai prezentat în organism nicio urmă de infecţie cu HIV. Medicii care îl îngrijeau au declarat că pacientul s-a vindecat. Grefa de măduvă provenea de la un donator care avea celule imunitare mutante rezistente la HIV. Potrivit estimărilor, 0,3% din populaţia mondială este înzestrată cu această imunitate naturală contra HIV, ce provine din mutaţia genei CCR5. Potrivit medicilor, acest procent este de 1% în rândul populaţiei europene. O polemică Timothy Brown a primit o a doua grefă de măduvă osoasă în 2008, provenind de la acelaşi donator, din cauza reapariţiei leucemiei, nu a virusului care declanşează SIDA. Acea intervenţie chirurgicală i-a cauzat însă câteva probleme neurologice. Pe lângă aceste transplanturi, care sunt proceduri medicale dificile şi riscante,Timothy Brown a urmat un tratament radiologic aplicat la nivelul întregului corp pentru a-şi trata cancerul sangvin cu care a fost depistat. El spune că a fost contactat de reprezentanţii National Institutes of Health (NIH), care doreau să testeze un eşantion din sângele său, pentru a vedea dacă acesta prezintă încă urme de HIV. Referindu-se la o polemică lansată de un cercetător francez potrivit căruia urme de HIV activ ar exista încă în sângele lui, Timothy Brown a spus că s-a vindecat complet. "Sunt seronegativ. Pot să vă arăt toate analizele medicale care confirmă acest lucru", a spus acesta. Puţin din amândouă Timothy spune că guvernul american investeşte prea puţin în biotehnologie, alocând doar 2 miliarde de dolari în fiecare an, în timp ce China alocă 60 de miliarde de dolari în fiecare an. "Există câteva mii de cercetători foarte capabili, care nu pot să obţină fonduri şi care sunt dispuşi să lucreze din greu pentru a găsi un mijloc pentru a eradica HIV", mai spune Brown. Autorii unor articole din presa internaţională au vorbit despre "caracterul miraculos" al vindecării sale. Timothy Brown consideră însă că "este greu de spus. Depinde de convingerile religioase ale fiecăruia: unii spun că este exclusiv rezultatul ştiinţei medicale, alţii spun că a fost o intervenţie divină. Eu aş spune mai degrabă că este puţin din amândouă".
<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/00aATFtw6Xo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>