Sunday Times: Rusia a demarat planul de salvare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Sunday Times: Rusia a demarat planul de salvare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Rusia a demarat aplicarea unui plan secret pentru salvarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, scrie Sunday Times. Acest plan va conduce la declanşarea de alegeri anticipate.

Un diplomat rus care a participat la negocierile dintre Moscova şi Damasc susţine că Rusia i-a propus liderului sirian să organizeze alegeri anticipate, dat fiind faptul că rebelii au ajuns să controleze cel puţin o treime din teritoriul ţării. În acest context, ruşii se tem că rămânerea lui al-Assad la putere va deveni tot mai problematică.

Mai mult, puterea de la Moscova este de părere că desfăşurarea de alegeri în viitorul apropiat ar putea fi percepută drept un pas făcut în întâmpinarea opoziţiei siriene şi ar îndepărta astfel perspectiva unei intervenţii occidentale în Siria. Diplomatul rus a mai spus celor de la Sunday Times că Moscova nu intenţionează să trimită trupe în Siria, deşi autorităţile de la Damasc şi-ar dori acest lucru.

Conform sursei citate,  Rusia nu este convinsă că Bashar al-Assad va acceptaconvocarea alegerilor anticipate. "Organizarea unor eventuale alegeri este un proces lung şi obositor. Poate că el (liderul sirian) va accepta, dar noi credem că se va lupta până la ultima picătură de sânge", a spus diplomatul citat de ziarul britanic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Bashar al-Assad a format sâmbătă un nou guvern, lăsându-i în acelaşi timp în poziţiile-cheie pe foştii miniştri la Externe, Apărare şi Interne.

În ultimul an, după protestele din Siria, Rusia a blocat în mod repetat, împreună cu China, în Consiliul de Securitate al ONU o serie de rezoluţii ce condamnau regimul de la Damasc pentru violenţele din această ţară, soldate cu mii de morţi în rândul civililor. Astăzi, preşedintele rus a început un turneu în Orientul Mijlociu, care va cuprinde Israelul şi Iordania, şi unde principalele subiecte abordate vor fi situaţia din Siria ţi dosarul iranian.