Antrenorul echipei Concordia Chiajna nu a digerat prea bine eșecul suferit de oamenii săi împotriva celor de la Astra Giurgiu.
Astra Giurgiu a trecut, azi, pe teren propriu, de Concordia Chiajna, scor 1-0, datorită unui gol marcat de Denis Alibec, în minutul 41. După acest succes, giurgiuveni rămân pe locul secund al clasamentului Ligii I și se află la 6 puncte distanță de Steaua. După această întâlnire, Marius Șumudică, tehnicianul oaspeilor, a criticat vehement prestația arbitrului Lucian Rusandu.
„A fost un meci pe care l-am pierdut noi... o greşeală extraordinară, noi i-am ajutat. Avem nu ştiu câte situaţii de a marca, intrăm în careu şi nu putem să rezolvăm 1 contra 1. N-am văzut în viaţa mea echipa de pe locul doi să tragă de timp atât. Jucătorii mei au luat destule cartonaşe galbene încât la Braşov să mergem probabil cu câţiva juniori. Aşa manieră, ce a avut domnul Rusandu nu am văzut în viaţa mea. Să arbitrezi numai într-o parte... În prima repriză a fost henţ clar, a fost fault la Welington. Le-a lăsat nesancţionate. Nu pot să trec peste asta, pentru că este munca mea de o săptămână. În primul rând este vina echipei mele, dar echipa de pe locul doi nu are nevoie de ajutorul domnului Rusandu. Îi arată tuşierul de două ori faulturi şi lasă jocul să continue... La ceea ce s-a jucat astăzi nu meritam să pierdem. Consider că în a doua repriză am controlat jocul, iar ei tot ce au făcut a fost să tragă de timp", a spus Șumudică la Digi Sport.