Summit Sibiu. Macron trimite un mesaj tăios Guvernului român: „Suntem vigilenţi în această privinţă”

Summit Sibiu. Macron trimite un mesaj tăios Guvernului român: „Suntem vigilenţi în această privinţă”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, joi, la finalul Summitului de la Sibiu, că unele decizii ale guvernului român au fragilizat statul de drept în România.

Întrebat de o jurnalistă dacă preocupările pe care le-a exprimat anterior privind iliberalismul din România s-au agravat şi dacă crede că ţara noastră a luat-o deja pe drumul Poloniei şi Ungariei, preşedintele francez a reiterat că va fi vigilent în această privinţă.

„Cred că există decizii luate de guvernul român care au dus la fragilizarea statului de drept. Comisia Europeană a avut ocazia de a spune acest lucru şi suntem vigilenţi în această privinţă. Dar am notat şi că preşedintele (Klaus) Iohannis a fost mereu aici, vigilent, prezent, puternic, pentru a ţine linia”, a spus Macron în cadrul conferinţei de presă de după încheierea summitului.

„Consider pentru România, pentru poporul român, că a fi un stat puternic în UE, a respecta toate valorile UE, inclusiv independenţa justiţiei şi tot ce constituie statul de drept, este un element foarte important pentru popor. Deci sunt, evident, alături de Comisie şi suntem mai multe state membre care ne-am exprimat cu claritate pe acest subiect”, a adăugat Emmanuel Macron la Sibiu, conform Agerpres.

El a mai precizat că susţine, de asemenea, „în această privinţă, deciziile puternice luate în mai multe rânduri de preşedintele Iohannis”.