Evenimentul caritabil #3010 Festival, organizat în beneficiul victimelor din clubul Colectiv, a adus donaţii în valoare de 56.530 de lei, obţinuţi prin vânzarea biletelor, suma urmând să fie fi utilizată pentru decontarea tratamentelor medicale necesare răniţilor, a informat Asociaţia Colectiv GTG 3010.
„S-au strâns sume substanțiale și asta ne-a redat speranța! Au fost momente dificile, clipe în care durerea amintirii morţii copiilor noştri se împletea cu bucuria cunoaşterii atâtor oameni solidari cu noi, foşti prieteni ai celor ce nu mai sunt sau efectiv străini care au vrut să ne îmbrăţişeze. Şi au făcut-o, au făcut asta în cel mai frumos mod posibil, fiind lângă noi, nişte oameni parcă fără de noroc, dar nu lipsiţi de speranţă. Iar asta pentru că acei care se alătură nouă ne dau putere să continuăm. Artiştii, sponsorii, partenerii, toţi cei care au creat emoţie - lor le mulţumim. Poate că dacă ne implicăm cu toţii, însănătoşim sistemul acesta bolnav al spitalelor din România, poate că ajutăm ca muzica să se cânte fără tragedii. Despre asta a fost şi sperăm că va fi #3010 Festival, despre moarte şi apoi viaţă", a declarat Eugen Iancu, președintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010. Asociaţia va deconta facturile medicale sau va plăti servicile specifice, direct către unitatea spitalicească. Informaţiile privind modalităţile în care Asociaţia se angajează să finanţeze tratamentele şi intervenţiile medicale pot fi găsite pe site-ul oficial, la rubrica Utile. În prezent, aproximativ 100 dintre răniţii din Colectiv au nevoie de tratamente şi intervenţii medicale, a menţionat asociaţia. Evenimentul, care a avut loc în perioada 28-30 octombrie, a fost susţinut prin participarea pro-bono a mai multor artişti şi trupe rock: Nexus, Florin Chilian, Compact, Talisman, Costi Cămăraşan Band, 7 Semne, Hatemode, Bulletproof, W3 4R3 NUM83R5, Metrock, Truda, Kempes, Fallen, Gray Matters, Coma, Anton, Krypton Unplugged, Awake, Altar, Trooper, Statuar, precum şi a prezentatorului Petre Magdin. Asociaţia Colectiv GTG 3010 este o organizaţie neguvernamentală care îşi propune monitorizarea anchetelor în desfăşurare în cazul incendiului de la clubul Colectiv, precum şi iniţierea unor noi anchete în instituţiile statului, care să identifice persoanele responsabile care nu şi-au exercitat atribuţiile în aplicarea legislaţiei, fapt ce a condus la această tragedie. Alte obiective ale asociaţiei sunt: ajutorarea victimelor din accidente şi incendii; ajutorarea victimelor abuzurilor statului; ajutorarea persoanelor afectate de incendiul din clubul Colectiv; sprijinirea structurilor fizice necesare industriilor creative, în special muzica rock, arta fotografică şi video, în memoria victimelor incendiului din Colectiv; implicarea în acţiuni care să prevină producerea de accidente similare.