Deţinătorii drepturilor comerciale ale Formulei 1 le-au oferit celor de la Ferrari suma de 171 de milioane de dolari, după sezonul 2013,în care scuderia a terminat pe a treia poziție în clasamentul constructorilor
În urmă cu an, bugetul Campionatului Mondial de Formula 1 a fost de 1,4 miliarde de dolari, iar din această sumă s-au împărțit echipelor 820 de milioane de dolari.
Astfel, Ferrari a beneficiat de cea mai mare cotă: 171 de milioane de dolari, 72 de milioane de dolari pentru locul 3 în clasamentul constructorilor şi 99 de milioane de dolari pentru valoarea istorică a scuderiei, singura echipă ce a participat la toate ediţiile competiţiei, din 1950.
Campioana mondială Red Bull a primit 162 de milioane de dolari, 90 pentru locul 1 în clasamentul sezonului şi 72 de milioane pentru cele patru trofee cucerite la rând.
Mercedes a încasat 80 de milioane de dolari pentru locul 2 din clasament, McLaren-Mercedes a primit 74 de milioane de dolari, 62 de milioane pentru locul 5 în clasament şi 12 milioane de dolari pentru succesele trecute, iar Lotus-Renault 65 de milioane de dolari pentru locul 4.
Urmează Force India, locul 6, cu 59 de milioane de dolari, Williams cu 56 de milioane de dolari, 47 de milioane de dolari pentru locul 9 în clasament şi 9 milioane de dolari pentru valoarea istorică, Sauber cu 53 de milioane de dolari pentru locul 7 şi Toro Rosso - 50 de milioane de dolari pentru locul 8.
Topul încasărilor este încheiat de cei de la Caterham, cu 40 de milioane de dolari pentru că s-a clasat în Top 10 de două ori în trei ani şi Marussia, cu 10 milioane de dolari pentru locul 10.