Este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume iar averea sa colosală îi permite să aibă o colecţie de maşini impresionantă.
Numele complet: Kebawah Duli Yang Maha Mulia Paduka Seri Baginda Sultan Haji Hassanal Bolkiah Al-Mu'izzaddin Waddaulah ibni Almarhum Sultan Omar Ali Saifuddien Sa'adul Khairi Waddien! Pe scurt: Hassanal Bolkiah. A absolvit liceul în Kuala Lumpur, Malaysia, şi Academia Regală Militară Sandhurst în Marea Britanie. În 1967, după doi ani de studiu în cadrul Academiei Militare Britanice, este chemat de tatăl său pentru a prelua puterea, devenind astfel, la numai 21 de ani, sultanul Bruneiului (ţară insulară situată în Asia de Sud-Est). Şi este moştenitorul unei averi de peste 60 miliarde de dolari... Pasiuni costisitoare În 1997, sultanul Bruneiului era recunoscut de "Forbes" drept cel mai bogat om de pe planetă. A pierdut locul fruntaş din topul bogătaşilor, din cauza unuia dintre fraţii săi, dar din 2005 averea sa a inceput din nou să crească, datorită rezervelor de petrol. Pasionat de maşini, Hassanal Bolkiah are în garajul său peste 3.000 de automobile dintre cele mai rare, mai scumpe, mai frumoase şi mai rapide, unele chiar prototipuri. Sultanul nu este pasionat numai de automobile. Are mai multe avioane Boeing 747 şi Airbus, decorate cu aur. Locuieste intr-un palat cu 1.788 de camere, mai mare decât Vaticanul, şi a cheltuit milioane pe scaune de toaletă placate cu aur. De fapt, palatul său, Istana Nurul Iman, care este cel mai mare din lume (cu suprafaţa de 200.000 mp), a costat 1,4 miliard dolari. Hassanal Bolkiah are şi multe bijuterii foarte scumpe, iar ca un fapt inedit, din aceste nestemate un fost bodyguard a furat diamante rare în valoare de 15 milioane dolari şi le-a înlocuit cu falsuri. Presa occidentală notează că Bolkiah "nu se uită niciodată la bani în tot ce face, de aceea a ajuns să plăteasca 21.000 de dolari doar pentru o tunsoare!". Piesele de rezistenţă ale colecţiei de automobile Circa 350 de modele Rolls-Royce, opt bolizi McLaren F1, şase Dauer 962 LM, singurul Mercedes CLK-GTR din lume cu volan pe dreapta, un Lamborghini Diablo Jota, Porsche 959, Bugatti EB110, Lamborghini Murcielago LP640, Maybach 62, două Jaguar XJR-15 şi numeroase alte modele Ferrari, Mercedes, Aston Martin, Porsche şi Bentley, sunt aşezate frumos în cinci garaje imense a câte doua nivele fiecare şi reprezintă mândria sultanului. Marca Mercedes nu putea lipsi din colecţie Opt bolizi McLaren F1 are sultanul în garaj
Maşinile sunt conduse de Hassanal Bolkiah, şi de membrii familiei regale. Unul dintre preţioşii musafiri ai sultanului a mărturisit presei că îţi trebuie o oră şi jumătate numai pentru a lua o anumită maşină din colecţie pentru o plimbare! Şi... nu mai puţin de 350 de modele de Rolls-Royce