Succesul din Lituania ne face să visăm din nou

Tricolorii încă mai cred în calificarea la Mondiale. Au nevoie de victorii pe linie, iar Franţa trebuie să mai piardă cu Serbia sau cu Austria.

România s-a impus sâmbătă seara, la Marijampole, în faţa Lituaniei (scor 1-0) şi anunţă că va lupta până în ultima clipă pentru o calificare aproape utopică la Mondialele din 2010. Ciprian Marica i-a asigurat un debut fericit lui Răzvan Lucescu în postura de selecţioner al echipei naţionale, reuşind să marcheze unicol gol al partidei cu un şut puternic din marginea careului.

Tabăra tricoloră a fost cuprinsă de entuziasm după cele trei puncte obţinute în Lituania. „Este o victorie importantă. Prima repriză a fost bună, dar în partea secundă am suferit mai mult. Matematic mai avem şanse de calificare şi ne vom juca şansa până la capăt. Răzvan ştie să ne motiveze foarte bine, ne-a spus că e mândru de noi şi de felul în care ne-am dăruit”, a declarat căpitanul Cristi Chivu. Meciul cu Franţa, ultima şansă

Calculele calificării depind în primul rând de rezultatele naţionalei antrenate de Răzvan Lucescu. România trebuie să învingă în toate cele patru partide pe care le mai are de disputat, iar Franţa să piardă cu Serbia sau cu Austria pentru ca tricolorii să obţină locul doi în grupă. În aceste condiţii, meciul cu Franţa, programat pe 5 septembrie, este şansa României de a mai spera într-o minune.

Cu toate că naţionala „cocoşului galic” nu traversează o formă de invidiat (tocmai a pierdut pe teren propriu în faţa Nigeriei, scor 0-1), o victorie a naţionalei noastre în fieful francezilor rămâne totuşi greu de realizat. După acest prim hop, România ar mai trebui să bată Austria şi Feroe pe propriul teren şi să învingă Serbia în deplasare. Chiar şi aşa, am depinde de jocul rezultatelor, speranţele noastre concentrându-se într-o victorie a sârbilor contra Franţei, care ne-ar putea trimite la barajul pentru Mondiale.

Emeric Ienei: „Să nu ne entuziasmăm degeaba” Tricolorii sunt aduşi cu picioarele pe pământ de specialiştii care au urmărit meciul. „Să nu ne entuziasmăm degeaba. Am bătut Lituania după un meci de Divizia B. Jocul cu Franţa va fi edificator pentru noi, dar nu cred că avem forţa să ne impunem pe terenul lor”, ne-a declarat Emeric Ienei, fost selecţioner al României.

Nici Ilie Balaci nu mai crede în şansele României: „După o primă repriză bună, ne-am retras în apărare. Aş fi vrut să văd naţionala atacând mai mult, nu jucând la rezultat. Ce rost are să jucăm la rezultat din moment ce nu mai avem şanse de calificare?”.   PREL. CUPA MONDIALĂ LITUANIA - ROMÂNIA ............. 0-1 Marcator: Marica (39) LITUANIA: Karcemarskas 6 - Stankevicius 5, Zaliukas 5, Skerla 5, Klimavicius 5 (84, Luksis) - Semberas 5, Kalonas 5 (63, Mikoliunas 5), Sernas 5, Pilibaitis 5 (80, Dedura) - Cesnauskis 5, Danilevicius 5. Antrenor: Jose Couceiro ROMÂNIA: D. Coman 7 - Săpunaru 6, Rădoi 6, Chivu 6, Raţ 6 - Mara 6 (72, M. Roman 5), Apostol 6, Ghioane 6 (90, C. Lazăr), Cr. Tănase 6 - Marica 7 (84, M. Niculae). Dănciulescu 5. Antrenor: Răzvan Lucescu Stadion: „Marijampole”; Spectatori: 3.000; Arbitri: M. Sjoblom 7 - M. Klasenius 7, D. Stalhammar 7 (toţi din Suedia)

GRUPA 7 Aseară Lituania - România ...............................0-1 Marcator: Marica (39) Serbia - Austria ....................................1-0 Marcator: Milijas (7 - din penalty)

Clasament

Meciurile următoare: Feroe - Serbia (10 iunie), Feroe - Franţa (12 august), Austria - Feroe, Franţa - România (ambele, pe 5 septembrie)

PÂNDARII

Răzvan e deja atacat de şefii de cluburi

Debutul lui Răzvan Lucescu la prima reprezentativă a fost aşteptat cu interes maxim de fanii echipei naţionale, de cei care cred în steaua tânărului tehnician, dar şi de contestatarii acestuia. Meciul cu Lituania a consemnat intrarea lui Răzvan în „oala sub presiune” a fotbalului românesc.

Atacat chiar de la primul său meci sub tricolor, Lucescu junior învaţă abia acum ce înseamnă interesele preşedinţilor de cluburi şi ale impresarilor nemulţumiţi de „criteriile de selecţie”. Golul lui Marica l-a salvat într-o oarecare măsură pe Lucescu. Proaspătul selecţioner n-a reuşit să mulţumească însă pe toată lumea. Atacat de Mititelu

Primul iritat din „era Lucescu” este Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova, cel care a sărit ca ars când a văzut că Florin Costea, unul dintre favoriţii săi, nu a fost nici măcar rezervă la meciul cu Lituania. „E batjocură ca el să nu fie nici rezervă! Dacă Florin ar fi jucat la Dinamo, FC Braşov sau la Steaua, n-ar fi fost nicio problemă. Anunţăm o nouă generaţie, dar jucăm cu fotbalişti de 33 de ani! Familia Lucescu are ceva cu oltenii!”, l-a atacat omul de afaceri oltean pe Răzvan.

Fost selecţioner, Emeric Ienei îi dă apă la moară lui Mititelu. „Eu cred că Florin Costea este unul dintre cei mai talentaţi jucători din ţară şi merita chiar să fie titular. Costea, care a marcat 17 goluri, este un jucător de mare perspectivă şi trebuie să ne folosim de serviciile lui, mai ales acum, că nu prea mai avem şanse la calificare”, a spus reputatul tehnician. În vorbă s-a băgat şi Valeriu Argăseală, preşedinte la Steaua, care a venit cu ideea că Bănel Nicoliţă ar fi trebuit să fie titular la Marijampole! Răspunsul selecţionerului Aşa cum era de aşteptat, Răzvan Lucescu s-a grăbit să răspundă acuzelor. La puţin timp de la revenirea în ţară, selecţionerul şi-a spus punctul de vedere. „Am stat de vorbă cu Florin Costea în avion. Este un băiat sensibil, cu suflet, dar are nevoie să fie sprijinit. Dacă Florin Costea a înţeles mesajul pe care i l-am transmis, este în regulă. Dacă nu a înţeles mesajul, este problema lui, eu am foarte mulţi jucători la care pot apela. Costea nu are de ce să fie supărat, are ocazia să fie alături de jucători ca Marica sau Chivu”, a spus Răzvan.

Mircea Sandu, preşedintele FRF, a sărit în apărarea lui Răzvan, de ale cărui performanţe depinde în mare măsură viitorul său la Casa Fotbalului. „Mititelu este nemulţumit că nu a jucat Costea. Să ne mai lase, dânsul să facă echipa la Craiova, aici să ne lase pe noi să ne facem treaba! Aşa a decis antrenorul, poate la meciul următor o să-i vină rândul şi lui Costea”, a spus Naşul, al cărui optimism a crescut brusc după victoria României împotriva Lituaniei.

„Răzvan are meritul de a fi alcătuit echipa bine, bravo lui, îl felicit. Am câştigat trei puncte, noi suntem hotărâţi să câştigăm tot până la final, pentru a vedea dacă putem ajunge totuşi la baraj. E bine că ne gândim la calificare, dar oricum, să fim realişti, şansele sunt la fel de mici ca înainte de acest meci. Trebuie să câştigăm însă cât mai multe puncte pentru a rămâne în actuala urnă valorică”, l-a periat preşedintele Mircea Sandu pe Răzvan Lucescu. Antecedente

Răzvan Lucescu nu e primul selecţioner asupra căruia preşedinţii de cluburi sau impresarii fac presiuni. Emeric Ienei, Cornel Dinu, Anghel Iordănescu, Ladislau Bölöni, Gheorghe Hagi sau Victor Piţurcă s-au numărat printre tehnicienii primei reprezentative care au trebuit să suporte presiunea şefilor de club sau a samsarilor de jucători.

Toţi au fost contemporani cu Ioan Becali, impresarul care a făcut legea la prima reprezentativă ani în şir şi care a schimbat selecţionerul atunci când interesele i-au cerut-o.

"Am stat de vorbă cu Florin Costea. Dacă a înţeles mesajul pe care i l-am transmis, este în regulă. Dacă nu a înţeles mesajul, este problema lui. Costea are ocazia să fie alături de jucători ca Marica sau Chivu."  - Răzvan Lucescu, selecţioner România
HOTĂRÂT. Răzvan, un selecţioner gata să lupte pentru principii Foto: Agerpres

DECLARAŢII

„Ne entuziasmăm prea mult după 1-0 cu Lituania. A fost un meci de Divizia B. Abia la meciul cu Franţa vom putea spune unde suntem.” - Emeric Ienei, fost selecţioner al României
„Răzvan a adus o altă mentalitate şi responsabilitatea de care aveam nevoie. Vrem să continuăm şirul victoriilor.” - Ciprian Marica, jucător al echipei naţionale
„Din păcate, în repriza a doua am jucat la rezultat. Nu de asta avem nevoie. Mi-ar fi plăcut să văd România atacând mai mult.” - Ilie Balaci, fost internaţional
Îl felicit pe Răzvan pentru cum a alcătuit echipa. Vrem să câştigăm tot până la final, pentru a vedea dacă putem ajunge la baraj.” - Mircea Sandu, preşedintele federaţiei
„Nu mi-a plăcut niciun jucător al României, dar mi-a plăcut atitudinea lor. Victoria cu Lituania a fost un rezultat normal.”  - Gică Popescu, fost internaţional
„Înfrângerile cu 1-0 sunt normale. Senzaţională a fost victoria noastră cu 3-0 la Cluj.” - Jose Couceiro, selecţionerul Lituaniei