Succes internațional al filmului românesc. ”Crai nou” a câștigat marele premiu la Festivalul de la San Sebastian

Filmul românesc Blue Moon ("Crai nou") a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian.

"Crai nou/ Blue Moon", scris şi regizat de Alina Grigore, cu Ioana Chiţu, Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi şi Vlad Ivanov în distribuţie, urmăreşte călătoria psihologică a unei tinere spre dezumanizare.

"Acest premiu este un omagiu adus artiştilor care vor să vorbească şi să-şi exprime creativitatea feminină şi creativitatea în general", a declarat pe scenă Alina Grigore.

Regizoarea a mulţumit familiei, echipei sale şi juriului Festivalului pentru acest premiu.

Primul lungmetraj regizat de Alina Grigore o are în centru pe Irina care se luptă să aibă o studii superioare şi să scape de violenţa din familiei ei disfuncţională. O experienţă sexuală ambiguă îi va impulsiona intenţia de a lupta contra violenţei din familia ei. Alina Grigore este cunoscută pentru rolul din „Ilegitim” (2016), regizat de Adrian Sitaru, cu care a scris scenariul, şi care a fost premiat în secţiunea Forum a Berlinalei. Înainte de asta, ea a jucat, între altele, în serialele „Îngeraşii” şi „Aniela”.

Juriul selecţiei oficiale a fost alcătuit din cineasta georgiană Dea Kulumbegashvili, actriţa Susi Sánchez (Spania), regizoarele şi scenaristele Maite Alberdi (Chile) şi Audrey Diwan (Liban-Franţa) şi producătorul nord-american Ted Hope, potrivit news.ro.

La gala de închidere a festivalului, lungmetrajul „Carbon”, producţie Republica Moldova - România regizată de Ion Borş, a câştigat premiul WIP Europa, în valoare de 10.000 de euro. Filmul va beneficia şi de servicii de prost-producţie şi prezentarea în Marché du Film - Festival de Cannes 2022.

Treisprezece producţii din 15 ţări au concurat pentru trofeul Kutxabank-New Directors în valoare de 50.000 de euro.

În secţiunea New Directors, dedicată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, a fost selectat „Marocco”, semnat de Emanuel Pârvu.

Selectat aici a fost şi „Between Two Dawns”, scris şi regizat de Selman Nacar, o coproducţie Turcia - Franţa - România, o dramă cu accente de thriller a cărei acţiune se petrece pe parcursul a 24 de ore.

În secţiunea Nest, dedicată proiectelor tinerilor cineaşti, a fost inclus şi scurtmetrajul românesc „Planuri de vacanţă”, de Alexandru Mironescu.

Lista câștigătorilor

Marele premiu - "Blue Moon" de Alina Grigore (România)

Premiul special al juriului - Lucile Hadzihalilovic - "Earwig" (Marea Britanie, Franţa, Belgia)

Cel mai bun regizor - Tea Lindeburg - "Du som er i himlen/ As in Heaven" (Danemarca)

Scoica de Argint pentru cea mai bună actriţă, ex aequo, a fost acordat actriţelor Flora Ofelia - "Du som er i himlen" şi Jessica Chastain - "The Eyes of Tammy Faye"

Scoica de Argint pentru cel mai bun rol secundar - distribuţia filmului "Quién lo impide/ Who’s Stopping Us" de Jonás Trueba (Spania)

Cel mai bun scenariu - Terence Davies pentru "Benediction" (Marea Britanie)

Premiul juriului pentru cea mai bună imagine - Claire Mathon pentru "Enquête sur un Scandale d'état/ Undercover" (Franţa), regia Thierry de Peretti

Premiul Kutxabank-New Directors - Lena Lanskih - "Nich’ya/ Unwanted" (Rusia)

Trofeul Zabaltegi-Tabakalera a revenit filmului "Vortex" de Gaspar Noé (Franţa)

Trofeul secţiunii Horizontes a fost acordat producţiei "Noche de fuego/ Prayers for the Stolen" - Tatiana Huezo (Mexic, Germania, Brazilia, Qatar)

Câştigătorul premiului pentru „cel mai bun film european”, decis de public, a fost "Ouistreham/ Between Two Worlds" - Emmanuel Carrère (Franţa)

Premiul FIPRESCI - "Quién lo impide", de Jonás Trueba

Premio del Publico Ciudad de Donostia - "Petite maman" - Céline Sciamma (Franţa)