Sub ce brand vor fi redeschise hypermarketurile PIC
- Raluca Florescu
- 25 aprilie 2012, 18:55
Planul de reorganizare al lanţului de hypermarketuri PIC a fost aprobat de către creditorii companiei si confirmat de către judecătorul sindic, a anunţat astăzi PwC România, administratorul judiciar al societătii.
Potrivit planului, patru dintre fostele hypermarketuri PIC vor fi valorificate, iar Succes NIC COM le va achiziţiona în rate lunare în urmãtorii 3 ani. Societatea a închiriat deja două foste magazine PIC, cele din Piteşti şi Craiova, redeschizându-le sub brandul Succes.
Prin urmare, hypermarketurile din Oradea şi Călăraşi vor fi redeschise în scurt timp sub brandul Succes, iar hypermarketul din Brăila, care nu a făcut obiectul actualei tranzacţii, ar putea fi redeschis mai târziu, sub sigla Succes sau o alta.
Foștii angajaţi îşi primesc salariile restante
Potrivit planului de reorganizare, salariile restante ale foştilor angajaţi ai PIC vor fi recuperate integral. Totodată, se va achita integral datoria către bugetul public.
De asemenea, planul permite principalilor creditori recuperarea completă a întregii datorii acoperite de garanţii reale, asigurând totodatã creditorilor chirografari (negarantaţi) o rată de recuperare de 7% a creantelor.
"Insolvenţa PIC a fost un dosar deosebit de complex, datoriile totale ale societãţii ridicându-se la 333,7 milioane lei cãtre aproape 700 de creditori diferiti. După o lungă perioadă de negocieri cu toate părţile implicate, am ajuns la un plan care valorifică în mod optim pentru creditori activele societăţii şi redă circuitului economic fostele magazine PIC", a declarat Marius Zidaru, liderul echipei de servicii de restructurare din cadrul PwC România.