SUA, undă verde pentru vânzarea muniției către Israel
- Mădălina Sfrijan
- 1 martie 2025, 16:57

Statele Unite au aprobat vânzarea de muniţii, buldozere şi alte echipamente către Israel. Valoarea acestora se ridică la trei miliarde de dolari. După 15 luni de la începutul războiului din Gaza, țara aliată face încă un pas pentru consolidarea apărării.
SUA a aprobat vânzarea echipamentelor militare către Israel
Secretarul de stat american Marco Rubio a aprobat vânzarea către Israel de bombe, focoase şi kituri de ghidare, care se valorează peste două miliarde şi jumătate de dolari.
De asemenea, Israelul va cumpăra şi buldozere în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, potrivit Agenţiei de Cooperare pentru Securitate şi Apărare a SUA (DSCA).
Armele americane vor ajunge pe front
Potrivit reprezentanților agenției, muniția „va întări capacitatea Israelului de a răspunde amenințărilor actuale și viitoare, va consolida apărarea teritoriului său și va avea un rol descurajator”.

Marco Rubio. Sursa foto: dreamstime.com
Israelul a mai utilizat arme americane în conflictul din Fâșia Gaza. La începutul lunii februarie, administrația Trump a aprobat vânzarea de bombe, muniții și rachete în valoare de peste șapte miliarde de dolari.
Primul transport către Israel a fost livrat câteva zile mai târziu, conform Ministerului israelian al Apărării, care a menționat că acesta reprezintă „un bun important pentru armata israeliană”.
Donald Trump, sprijin pentru Israel
Ultima etapă a acordului între Israel și Hamas include reconstrucția teritoriului distrus în ultimele luni. Conform estimărilor făcute de ONU, o astfel de lucrare se ridică la peste 53 de miliarde de dolari.
După preluarea mandatului, Donald Trump a dat asigurări că va susține Israelul. Mai mult, președintele republican a declarat că Statele Unite ar putea prelua controlul asupra Fâșiei Gaza, după ce aceasta va fi evacuată.
Trump și-a exprimat intenția de a o transforma în „Riviera Orientului Mijlociu”.
Potrivit președintelui american, locuitorii din regiunea afectată de război ar pitea fi transferați în Egipt și Iordania. Planul, susținut de extrema dreaptă din Israel, a fost respins de statele arabe și majoritatea țărilor occidentale.