Programul Chinei de operaţionalizare a rachetelor Dong Feng 21D, capabile să scufunde portavioane din clasa Nimitz, este monitorizat de Washington, dar nu alterează încă operaţiunile Marinei SUA în Pacific, susţine într-un interviu acordat Associated Press comandantul flotei americane staţionate în Japonia. Planurile gigantului asiatic ar putea schimba însă balanţa de putere în cel mai mare ocean de pe Terra.

Vice-amiralul Scott van Buskirk, comandantul Flotei a Şaptea americane, anunţă într-un interviu acordat AP că strategia militară a Casei Albe în Pacific nu se va schimba în viitorul apropiat, deşi tot mai multe voci susţin că armata chineză dezvoltă un tip de rachetă capabilă să distrugă portavioane din clasa Nimitz.

Specialiştii susţin că, odată cu intrarea în arsenalul militar al Beijingului a unei astfel de arme, SUA nu şi-ar mai permite un acces sigur în apele internaţionale ale Pacificului, de-a lungul coastei asiatice.

“Nu e vorba despre «călcâiul lui Ahile» al Marinei noastre – e doar un alt sistem militar dintre cele existente. Vom continua să operăm în apele din jurul Japoniei, Coreei şi Filipinelor şi nu ne vom modifica operaţiunile doar pentru că ar putea exista o astfel de tehnologie. Dar o vom monitoriza cu atenţie şi ne vom adapta noilor condiţii”, a indicat van Buskirk.

Pacificul de Vest, „lac chinezesc”? Portavioanele din clasa Nimitz aflate la dispoziţia Casei Albe sunt considerate, la această oră, invincibile – doar bombele nucleare ar putea trimite pe fundul oceanului aceste nave, dar asta presupune ca adversarul să dispună de asemenea capacităţi şi să-şi asume o miză atomică.

China pare să fi găsit însă o „scurtătură” pentru echilibrarea realităţilor strategice. Dacă dezvoltarea unei forţe navale capabile i-ar fi luat câteva decenii pentru a atinge nivelul Marinei americane (implicând costuri colosale pentru operaţionalizarea unor proiecte militare comparabile), dezvoltarea unei rachete anti-portavion ar permite Chinei să limiteze rapid libertatea de mişcare a navelor SUA în Pacificul de Vest.

Rachetele Dong Feng, fabricate de chinezi încă din anii ’60, vor avea în curând o subvariantă capabilă să atingă cu precizie astfel de ţinte aflate în mişcare. Intrarea în arsenalul militar chinez a unei astfel de rachete ar putea preveni implicarea americană într-un eventual conflict iscat în regiune: fie în Taiwan, fie în Peninsula Coreană.

Nu doar atât însă: practic, Pacificul de Vest s-ar transforma într-un „lac chinezesc”, în perimetrul Insulele Kurile-Japonia-Filipine-Indonezia, iar Taiwanul şi-ar pierde complet valoarea strategică pentru forţele americane.

Îngrijorare la Washington Dacă în vara lui 2010, specialiştii prognozau că Beijingul va avea nevoie de câţiva ani pentru a asambla un dispozitiv funcţional anti-portavion, ultimele date aflate la dispoziţia Casei Albe indică faptul că procesul se derulează mult mai rapid.

În decembrie, amirarul Robert Willard, şeful USPACOM (Comandamentul pentru Pacific al SUA), susținea într-un interviu acordat unui ziar japonez că are informaţii care indică faptul că programul balistic a atins „capabilităţi operaţionale incipiente”. Mai mult, înaintea unei întâlniri derulate luna trecută cu oficiali chinezi, secretarul american al Apărării Robert Gates s-a declarat „îngrijorat” de perspectivele aduse de rachetele Dong Feng 21D.

Tehnologia capabilă să scufunde un portavion este esenţială pentru presupusa strategie a Beijingului de a nega accesul maritim şi aerian al Statelor Unite în apropierea coastelor sale. De altfel, în vara lui 2010, când gigantul USS George Washington intra în Marea Japoniei pentru a participa alături de forţele militare sud-coreene la exerciţii armate de amploare, statul major al armatei chineze reacţiona cu virulență, susţinând că drepturile teritoriale ale Chinei erau ameninţate.

„Sunt ape internaţionale şi ne rezervăm dreptul de a derula exerciţii oriunde în lume” au replicat atunci oficialii de la Pentagon, etalându-şi forţa militară la nici 500 de kilometri distanţă de capitala chineză.

Scenarii odată imposibile În situaţia în care planurile militare ale Chinei se concretizează, viitorul apropiat ar putea rezerva un scenariu surprinzător pentru americani. Unul în care n-ar mai putea intra în Marea Galbenă, Marea Chinei de Est sau Marea Chinei de Sud (acolo unde Beijingul reclamă exclusivitate) fără acordul Beijingului.

Modalităţile prin care Washingtonul şi-a proiectat forţa militară formidabilă în ultimele două decenii – dislocare permanentă a portavioanelor americane şi baze aeriene construite în străinătate – ar putea înceta să mai reprezinte obstacole impenetrabile.

• “Rachetele Dong Feng 21D sunt primele dispozitive militare post-Războiul Rece capabile să ne ameninţe puterea navală şi primele dezvoltate precis pentru un asemenea scop”, Patrick Cronin, director al Programului de Securitate Asia-Pacific din cadrul Centrului pentru o Nouă Securitate Americană, august 2010

“APĂRARE ÎN LARG”

Până unde se întind drepturile suverane ale Chinei

În 1985, în doctrina militară a Marinei chineze a fost introdus conceptul de “apărare în larg”, după ce decenii la rând Beijingul şi-a proiectat strategic doar nevoia apărării propriilor coaste, temându-se de o invazie terestră a Uniunii Sovietice.

Ascensiunea economică rapidă a Chinei, dublată de extinderea intereselor sale, s-a pliat perfect pe ideea “apărării în larg” – nu doar modernizarea marinei era imperios necesară, ci şi acaparea resurselor oceanice. Ultimul raport înaintat Congresului american de Departamentul Apărării descrie harta intenţiilor strategice ale Beijingului, trasând două linii maritime în interiorul cărora China reclamă sau va reclama acces prioritar şi chiar exclusiv. FOTO: Raportul "Military power of the People's Republic of China", Departamentul american al Apărării

În repetate rânduri, oficialii asiatici au explicat conceptul “apărării în larg” folosind argumentul drepturilor suverane ale Chinei asupra zonei sale maritime exclusive, de două sute de mile. Cele două lanţuri strategice desenează însă o zonă care se întinde la aproape 1800 de mile nautice de coastele ţării.

Discrepanţa dintre aceste cifre i-a împins pe specialişti să considere că „apărarea în larg” va fi asigurată de China în funcţie de propriile capabilităţi de operare militară. În prezent, acestea se traduc prin baze aeriene terestre şi tehnologii anti-submarin. În viitor, ele ar putea fi completate de capabilităţi anti-portavion (care ar scoate SUA din sfera primului inel) şi chiar de construirea propriilor portavioane.